Salariile mici i-au determinat să demisioneze din Poliţia Locală. Este vorba despre 24 de poliţişti locali care, de la începutul acestui an şi până în prezent, au subţiat rândurile poliţiştilor locali. Posturile lăsate libere de aceştia sunt blocate momentan. Totuşi, Poliţia Locală speră la o deblocare a posturilor. ‘’Posturile rămase vacante au fost blocate conform Ordonanţei de Urgenţă 34/2009. Sperăm să fie deblocate, însă nu ştim când se va întâmpla acest lucru’’ a declarat Nicoleta Belean, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Arad. Demisia celor 24 de poliţişti locali semnifică 18 la sută minus din personal.
50 de ore suplimentare
De la plecarea în masă a colegilor lor, ceilalţi poliţişti locali sunt puşi în situaţia de a face până la 50 de ore suplimentare pe lună. Muncă prestată pe gratis, pentru că poliţiştii locali nu sunt plătiţi pentru orele suplimentare pe care le efectuează.
Aşadar, cu un salariu net de aproximativ 700 de lei (majoritatea poliţiştilor locali) şi cu 50 de ore suplimentare pe lună, neplătite, aceştia au doar două variante: demisionează sau rămân şi trăiesc la limita sărăciei. 24 dintre aceştia au decis deja: şi-au dat demisia. Singura soluţie pentru compensarea celor 50 de ore suplimentare, potrivit directorului executiv al Poliţiei Locale Arad, Viorica Graur, este acordarea de zile libere. O situaţie care nu ţine nici de foame, nici de sete, am putea spune.
Scad amenzile
Cei 24 de poliţişti locali care au părăsit instituţia sunt de la Serviciile de Ordine Publică, Pază Bunuri şi Valori, Siguranţă Rutieră şi Serviciul în Construcţii şi Afişaj Stradal. În condiţiile în care la Serviciul Parcări au rămas doar cinci poliţişti locali (numărul acestora scăzând de patru ori de anul trecut), numărul amenzilor aplicate şoferilor care nu plătesc parcarea a scăzut şi el considerabil.
Ordonanţa care blochează posturile
Ordonanţa de Urgenţă 34/2009 prevede că nu se pot face angajări pe posturile din sistemul bugetar rămase vacante.
Citiți principiile noastre de moderare aici!