Campania este destinată elevilor de gimnaziu. Acţiunile de prevenire au avut loc la clasele V-VIII ai Colegiului Naţional Elena Ghiba Birta . Au fost aplicate mai multe chestionare în cadrul unui sondaj de opinie pe tema campaniei, atât la începutul campaniei cât şi la sfârşitul acesteia. Totodată, au fost organizate întâlniri cu toţi elevii claselor de gimnaziu de la unitatea de învăţământ în cadrul cărora au fost prezentate şi dezbătute aspecte privind relaţiile iniţiate de elevi pe reţelele de socializare cu diverse persoane necunoscute, iar părinţilor le-au fost comunicate riscurile la care se expun copiii în mediul virtual şi eventualele abuzuri la care pot fi supuşi, sfaturi şi recomandări cu privire la siguranţa copiilor în acest sens , au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!