ARAD. Acțiunea s-a desfășurat în intervalul orar 06:00-09:00 și 18:00-21:00. Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad a punctat faptul că „polițiștii au acționat la intrările/ieșirile din municipiul Arad, dar și în interiorul localității, unde au fost identificate zonele pretabile de manifestare a comportamentului agresiv în trafic sau sunt puncte de interes identificate în urma analizelor proprii, ca fiind cu risc rutier ridicat”.
“În cadrul activității desfășurate, au fost aplicate 86 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 49.886 de lei, în baza OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice. Dintre acestea, 31 de sancțiuni au fost aplicate pentru viteză excesivă, 2 pentru depășire neregulamentară, 2 pentru consum de alcool, 1 pentru comportament agresiv în trafic, iar 50 pentru alte abateri la regimul rutier. Totodată, pentru abaterile constatate, au fost reținute 5 permise de conducere, dintre acestea 2 pentru consum de alcool, 2 pentru depășire neregulamentară și 1 pentru comportament agresiv în trafic. De asemenea, au fost reținute 4certificate de înmatriculare pentru defecțiuni tehnice ale vehiculelor”, au transmis reprezentanții IPJ Arad. Unul dintre șoferii prinși sub influența băuturilor alcoolice efectua un transport de persoane, cu un microbuz, pe Calea Aurel Vlaicu. Bărbatul, în vârstă de 51 de ani, a rămas fără permis pentru 90 de zile, fiind amendat și cu 1.035 de lei. „La data de 4 iulie, în jurul orei 06:40, polițiștii Biroului Rutier Arad au depistat pe Calea Aurel Vlaicu, din municipiul Arad, un bărbat de 51 de ani, din localitatea Vinga, care conducea un autobuz cu persoane. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,28 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.035 de lei, fiindu-i reținut și permisul de conducere pentru 90 de zile, în baza O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice”, a precizat IPJ Arad.Trimite articolul
XEra de la Pito?
-
Era de la mai multi!
Persoanele transportate erau sub influența rea a alcoolului?