ARAD. La termenul de vineri a fost audiat unul dintre cei doi polițiști care au fost solicitați să intervină în fața restaurantului McDonalds, acolo unde tânărul despre care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad spun că l-ar fi înjunghiat pe bodyguard, a fost bătut. Reamintim cititorilor că, în 29 decembrie 2019, în incinta unui local de pe Ștrandul Neptun a avut loc, inițial, o altercație, soldată – spun procurorii, cu înjunghierea agentului de pază. Însă lucrurile nu s-au oprit aici. Tânărul acuzat de înjunghierea bodyguardului a fugit de pe ștrand, în timpul ce agentul de pază înjunghiat, împreună cu mai mulți colegi, au plecat în urmărirea lui. L-au ajuns în fața restaurantului McDonalds, unde l-au bătut, lăsându-l inconștient pe trotuar. Apoi a fost apelat numărul de urgență 112, nu pentru tânărul bătut, ci pentru bodyguard-ul înjunghiat, care de altfel a participat la bătaie. Așadar, la fața locului a ajuns un echipaj de poliție, interacțiunea acestuia cu oamenii de la fața locului fiind surprinsă de camerele de supraveghere montate pe clădirea în care se află restaurantul.
Ce arată imaginile
Imaginile arată cum unul dintre agenții de pază care au participat la bătaie îl percheziționează pe tânărul inconștient, totul de față cu echipajul de poliție. La un moment dat, cei doi polițiști din echipaj, preț de câteva secunde, sunt surprinși de camerele video, percheziționându-l pe cel căzut pe trotuar, împreună cu bodyguardul.
Apoi, tânărul bătut este pus pe targa celor de la SMURD, iar același bodyguard continuă percheziția corporală și găsește, într-unul din buzunarele hainei tânărului, ceea ce pare a fi un cuțit. Agentul de pază ridică obiectul sus, să fie văzut și de polițiști, și de echipajul SMURD, apoi îl înmânează polițistului. Despre toate acestea, surprinse de camerele video, agentul de poliție a declarat în fața judecătorului că nu își mai amintește nimic.
Nu își aduce aminte
Polițistul a spus că singurul lucru de care își aduce aminte din acea dimineață este apelul primit prin stație și solicitarea de a se prezenta, împreună cu colegul său, în fața restaurantului McDonalds. Avocații tânărului acuzat de înjunghierea agentului de pază l-au întrebat pe polițist dacă își aduce aminte cine a fost de față când a sosit în fața restaurantului, cine a găsit cuțitul asupra tânărului și dacă a participat și altcineva la percheziția corporală.
„Nu îmi aduc aminte în afară de cei doi agenți să fi identificat și alte persoane la fața locului”, “Eu sau colegul, nu mai știu exact care l-am găsit (n.r. cuțitul). L-am predat la colegii de a BIC sau SIC care au venit să facă cercetări” și „Nu mai îmi aduc aminte dacă a participat și altcineva la percheziția asupra lui Copăceanu”, au fost răspunsurile agentului de poliție.
Cu „nu îmi aduc aminte” a răspuns polițistul și când a fost întrebat dacă i-a înmânat cineva cuțitul găsit în urma percheziției corporale și dacă obiectul a fost în mâna altcuiva înainte să ajungă la el. De asemenea, agentul de poliție nu și-a amintit nici dacă percheziția corporală efectuată asupra tânărului a fost dispusă de altcineva în afară de el și dacă a avut grijă să poarte mănuși în momentul în care a preluat cuțitul. Răspunsurile polițistului i-au iritat pe avocații apărării care l-au întrebat dacă își mai amintește ceva din acea dimineață, în afară de apelul primit prin stație pentru a se deplasa în fața restaurantului McDonalds. „Nu” a fost răspunsul agentului de poliție. Apărătorii l-au întrebat apoi pe polițist dacă a suferit episoade temporare de amnezie în trecut, însă aici a intervenit judecătorul și a respins întrebarea.
Dreptul la tăcere
După încheierea mărturiei agentului de pază, judecătorul l-a chemat pe cel judecat pentru tentativă de omor să depună mărturie. Tânărul a declarat în fața instanței că nu dorește să dea declarație în acest moment, înțelegând să se prevaleze de dreptul la tăcere. Următorul termen în acest proces a fost fixat pentru 18 noiembrie, pentru ca judecătorul să analizeze cererea în probațiune depusă de avocații apărării.
Trimite articolul
XOmerta jigodiilor angajate la stat functioneaza,uneori pe baza de ordin,alteori de teama.
Siguranță și încredere ………………
-
Corect
Netrebnic agentul de poliție!
-
Offf,dar cati or mai fi dintr-astia!!
Primește gunoiul pensie specială la 45 de ani. O merită. Vedeți cât de grea e munca de polițist. Ajung săracii să aibă episoade de amnezie
Saracutul, are amnezie de la viata grea de militian. Doar un parazit bugetar, ca toti militienii.
Totusi, cel ,,perchiziționat,, era un nemernic care a înjunghiat un om atunci seara pe Strand daca nu stiati… Sau vi se pare normal? Daca erați voi cei înjunghiați sau copii/frății vostri oare ce ați mai fi zis?
-
Nemernic să fie… Dar țara asta are legi. Și nici unde nu scrie că ai voie să îți faci dreptate de unu singur…