Având în spate o condamnare de 5 ani de închisoare pentru contrabandă în formă agravată pronunțată de Judecătoria Arad în luna februarie a acestui an, și aflându-se în așteptarea judecării apelului la Curtea de Apel Timișoara, polițistul a călcat, din nou, pe bec. Sergiu Mârza a fost reținut luni, 25 mai, pentru o perioadă de 24 de ore pentru săvârșirea a trei infracțiuni.
Potrivit reprezentanților Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad – instituție care instrumentează dosarul – polițistul are calitatea de inculpat în cauză și este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de inducere în eroare a organelor judiciare, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și ștergerea marcajelor de pe o armă.
Așadar, ce a făcut Sergiu Mârza? Potrivit informațiilor pe care le deținem, agentul de poliție – care se află la dispoziția IPJ Arad – ar fi avut o armă, cu seria ștearsă, pe care ar fi vândut-o unui individ. Acesta, la rândul său, ar fi comercializat-o unui alt bărbat. După cele două tranzacții, Mârza s-ar fi dus la Poliție, spunând că se află în posesia unor date privind deținerea ilegală a unei arme. Aici, în fața colegilor, polițistul ar fi dat datele ultimului cumpărător al armei. Acesta din urmă a fost audiat de oamenii legii, iar în cadrul declarațiilor le-a spus că a făcut achiziția de la un bărbat. Polițiștii au dat, astfel, de urma celui căruia îi vânduse Mârza arma. Întrebat de la cine a cumpărat arma, bărbatul l-ar fi indicat pe Sergiu Mârza. După ce polițiștii au pus cap la cap faptele colegului lor, s-a decis reținerea acestuia. Mârza este reținut în continuare, urmând ca procurorul de caz să decidă pentru ce măsură preventivă va opta în cauză.
În acest fel, Mârza ar fi încercat să-și „crească” șansele de a primi o pedeapsă definitivă mai mică decât cea aplicată de Judecătoria Arad, în primă instanță. În 28 mai urmează să aibă loc înfățișarea la Curtea de Apel Timișoara. Starea de urgență a amânat apelul polițistului, iar după încheierea acesteia, la prima înfățișare din 30 aprilie, avocatul polițistului a solicitat o amânare, cauza primind termen pe 28 mai.
Prima infracțiune
La sfârșitul lunii martie a anului trecut, Segiu Mârza, împreună cu complicele său, Adrian Rus, au fost prinși – de către un alt polițist rutier, Cosmin Pană, trimis și el în judecată pentru contrabandă – într-o autoutilitară înmatriculată în Marea Britanie, în care se aflau 200 de baxuri cu țigări de contrabandă. Mârza a fost arestat preventiv, însă Rus a reușit să fugă – fiind depistat două săptămâni mai târziu și plasat sub măsura arestului la domiciliu. În timp ce Rus se afla în arest la domiciliu, polițiștii care verificau ca acesta să respecte măsura luată împotriva lui, au descoperit în curtea casei sale, la Sânpaul, peste 21.900 de pachete de țigări de contrabandă. Totodată, Rus avea și alte condamnări la închisoare. Contopite una cu cealaltă, Judecătoria Arad a decis condamnarea acestuia la un total de 8 ani și 8 luni de închisoare – pentru contrabanda în dosarul Mârza primind 5 ani de închisoare – , în timp ce polițistul rutier a primit tot 5 ani de închisoare – pentru contrabandă în formă agravată. Pe lângă aceste pedepse, instanța a hotărât să-i oblige pe cei doi, în solidar, la plata sumei de 1.392.904 lei despăgubiri civile către partea civilă ANAF Timișoara, la care se adaugă dobânzi si penalităţi de întârziere calculate până la momentul achitării efective.
Trimite articolul
XCum poți sa fii un asemenea (ne)om???!!! Are vreo legatura cu Piața Catedralei , cu safu”??!
-
Nu are. E numai fiul educat de un fost militan, ofiter cu pensie nesimtita
ASTA ESTE POLITIA ROMANA!
-
La ce fata are asta mai degrabă trebuia internat la boli psihice….. Probabil testul psiho l-a trecut cu șpagă.
Ne bucuram ca ne scăpați de asemenea psihopați!!-
retardata mai esti. nu aspectul are relevanta. daca ai sa vezi o poza cu Einstein l-ai trimite si pe el la jebel.
-
Doamne iarta sufletu tau Marza… Esti slab tare la minte…
😂😂😂 Acum pe bune !!! cum pana mea a intrat idiotu asta in politie , si inca la rutiera ???? 😂😂😂 iar daca le spui …… Cap de creta , se supara ! imi place sa cred ca asta e doar o exceptie , cu toate ca ma cam indoiesc , deci sa fii atat de cretin ca acest personaj trebuie sa fii personaj din Cascadorii rasului
-
cum adica inca la rutiera?o fi rutiera vreo elita?toti cei de la rutiera ar trebui sa fie in intersectii la dirijat circulatia 8 ore pe zi!
-
PANA e alalalt :))
Nu mai titrați cu ”Polițistul Mârza”. Acest biped nu este și nu a fost niciodată polițist. A fost doar o beizadea, o uscătură, așa ca multe altele strecurate în Poliția Română. Astfel de specimene aruncă cu noroi pe munca a sute de colegi care muncesc și își văd de meseria lor cu pasiune. Astfel de specimene pătează uniforma și blazonul Poliției Române și ar trebui identificate din fașă și ejectate cu cte un picior în fund, afară. Păcat că legile din țara asta protejează infratorii și uscăturile din Poliția Română. Este foarte, foarte dificil să te scapi de asemnea rebuturi
M.u.i.e. Garda, fara discriminare, toti militienii s bastarzi umflati, asa ca tot ce putem face e sa le umplem frigiderele de carne! Si daca esti si tu militian, pseudoalfabetarule, pofteste si tu!
-
Să le sugi șosetele la toți jegosule Jakab. În mod sigur ești un păduche care a avut și are de-a face cu ”Garda”
Ca atare,rog redactia sa nu mai denumeasca acest personaj “Politistul Marza”,ci “infractorul Marza”….sau si mai simplu…”Marza”….
Sa stea acolo unde ii este locul,mult si bine,chiar daca pe banii contribuabililor….Grija la sopon…..
-
ba esti prost?e politist a fost si va fi chiar daca e corupt…ca toti!
care at vorbit aiurea va veti fi cautat nu va jokati
-
gicu cel cu forta de motan cauta tu niste manuale de romana
Va dați seama ce om! :))))))) asta e comedie totala, cum draq a întrat asta în politie chiar nimeni nu a făcut o ancheta sa vadă cine a dat șpagă și cum de a ajuns asta sa fie polițist?!?!? O mare rușine pentru politie un asemenea infractor