Avertizare cod gri. Cam aşa ar trebui să fie emisă prognoza pentru fiecare zi cu vânt. Nori cenuşii de praf şi cenuşă se abat asupra cartierului Grădişte şi a localităţilor limitrofe din nordul municipiului. Totul depinde de direcţia vântului. Sursa poluării e halda de steril de la CET Lignit, întinsă pe 60 de hectare. Mai exact, e cenuşa rezultată în urma arderii combustibilului care ne aduce căldura şi apa caldă în apartamente. Şi ajunge în aer, o respirăm şi se coboară peste case.
Ultima, „ridicare” a fost la finele săptămânii trecute, când au fost depăşite cu mult valorile admise pentru cantitatea de pulbere în suspensie şi nu se arată cer senin nici pe viitor. În acest moment, singura soluţie aplicată pentru a reduce cantitatea de cenuşă care se ridică în atmosferă este udarea haldei de steril. Doar că sistemul de irigaţie este asigurat doar pentru 30% din suprafaţă, cam 18 hectare. Restul rămâne la mila Celui de Sus.
Teoretic şansa ca cenuşă să fie spulberată peste oraş ar trebui să fie anulată în anul 2015. Cel puţin aşa susţin reprezentanţii Primăriei. Există un proiect de investiţii, un plan de acţiune aprobat de Ministerul Mediului, în care se prevede închiderea treptată a compartimentelor haldei de steril. Primul ar trebui, cel puţin teoretic, să fie închis la finele anului 2012, urmând ca în anii ce urmează să se închidă sau să se supraînalţe şi celelalte. Şansa ca după 2015 cenuşa să se mai ridice peste oraş ar deveni astfel minimă.
Totul este, însă, numai teorie, pentru că deocamdată nu au început lucrările pentru închiderea vreunui compartiment.
„Termenul limită e finele anului 2012. Până atunci mai sunt câteva luni. Banii pentru aceste investiţii sunt prevăzuţi în bugetul societăţii care a primit aprobarea CLM”, susţine Corina Drăghici, purtătorul de cuvânt al Primăriei.
CET pus la plată
După ultima depăşire a valorilor admise a fost emisă o nouă notă de constatare „Am solicitat luarea unor măsuri pentru a reduce nivelul poluării şi căutarea unor soluţii viabile care să rezolve problema haldei de steril”, a declarat Monica Jitariu, şefa Gărzii de Mediu. Până acum au fost date 3 sancţiuni contravenţionale ale Gărzii de Mediu. Sumele pe care CET Lignit trebuie să le plătească se ridică la peste 150.000 lei.
Până ce vor fi găsite soluţii viabile, halda de steril va continua să crească şi va rămâne o sursă de poluare constantă încă mulţi ani. Peste care cartiere se va abate nu ţine decât de bătaia vântului.
Cu taxa de poluare la judecata
Citiți principiile noastre de moderare aici!