După ce, începând din 2004, populaţia a fost pusă în situaţia de a plăti preţuri majorate periodic la apă potabilă şi la serviciul de canalizare, Compania de Apă vine cu veşti bune: „lucrările pentru Linia I din cadrul Staţiei de Epurare sunt pe ultima sută de metri”. Lucrările de reabilitare începute în septembrie 2004 s-au finalizat, „în momentul de faţă făcându-se testele de funcţionare”. Măsura este finanţată de Uniunea Europeană în proporţie de 75% şi împrumut BERD în proporţie de 25%, împrumut luat de Compania de Apă şi garantat de Consiliul Judeţean.
„Staţia de Epurare Arad reabilitată va asigura tratarea corespunzătoare a apelor reziduale provenite din oraş şi evacuarea unui afluent ale cărui limite de deversare vor fi în conformitate cu legislaţia românească şi europeană pentru deversări în ape sensibile. Astfel, calitatea receptorului, râul Mureş, este protejată iar poluarea transfrontalieră a râului Tisa şi a Dunării în amonte de receptorul final, Marea Neagră, se reduce. De asemenea, se creează o capacitate de tratare mai mare permiţând conectarea zonelor rezidenţiale şi industriale care în prezent nu sunt conectare la reţeaua de canalizare şi totodată conectarea localităţilor din imediata apropiere a Municipiului Arad”, informează Gheorghe Bănăţean, directorul Companiei de Apă.
Începe şi linia a doua
„La 1 septembrie 2009, a avut loc transferarea debitului de pe linia veche pe linia nou reabilitată, urmând ca în continuare să se efectueze testele de funcţionare şi amorsare a procesului, iar în scurt timp vor începe şi lucrările la Linia a doua”, informează Compania de Apă.
S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!