ARAD. În cadrul unei conferințe de presă organizate luni, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență a Județului Arad, col. Cristian Gârbău, inspector șef al instituției, a prezentat câteva dintre manifestările organizate cu prilejul Zilei Protecției Civile din România. La conferință a participat și subprefectul Marius Sulincean, care a transmis un mesaj de apreciere pentru efortul depus de pompierii arădeni în gestionarea situațiilor de urgență.
“La data de 28.02.2024 se împlinesc 91 de ani de la Înființarea Protecției Civile în România, dată la care Regele Carol al II-lea a semnat Înaltul Decret Regal, publicat la 23.03.1933 în Monitorul Oficial al României, ca Regulament al Apărării Pasive contra atacurilor aeriene. Numită și <<arma vieții>>, având ca deviză motto-ul <<Cu viața mea, apăr viața>>, Protecția Civilă este o componentă necombatantă a apărării naționale, cuprinzând un complex de măsuri pentru ocrotirea populației, a bunurilor materiale în caz de război, calamități sau catastrofe, asigurând condițiile necesare supraviețuirii. De-a lungul acestei perioade, cei care au ales această nobilă armă s-au aflat permanent acolo unde semenii au fost în suferință sau amenințați de numărul tot mai mare al dezastrelor naturale. Totodată, această zi aniversară reprezintă și posibilitatea de a realiza o retrospectivă a acțiunilor, a activităților desfășurate și a muncii depuse în misiunile complexe de mare dificultate și risc pentru salvarea vieții populației, a bunurilor materiale și a valorilor de patrimoniu, a colectivităților de animale și a mediului înconjurător, amenințate de pericolele conflagrațiilor militare, dezastrelor naturale și tehnologice”, a explicat col. Gârbău semnificația zilei de 28 februarie.
800 de misiuni în două luni
Doar în cursul anului 2023, pompierii militari arădeni au intervenit în peste 800 de misiuni pe linia protecției civile. Acestea au inclus operațiuni de căutare și salvare, asanarea și distrugerea munițiilor, salvarea animalelor, gestionarea consecințelor negative ale fenomenelor meteorologice periculoase, precum și îndepărtarea elementelor de construcție cu potențial de prăbușire. De asemenea, s-au desfășurat misiuni de sprijin pentru populația afectată de inundații, epidemii, cutremure și accidente majore pe căile de transport, precum și asigurarea securității la evenimente publice de amploare.
Programul manifestărilor
Pentru a marca importanța acestei sărbători, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad organizează în perioada 26.02 – 04.03.2024, o serie de activități în scopul creșterii gradului de conștientizare a populației asupra riscurilor existente, cât și creșterea rezilienței cetățenilor.
Zilnic, în perioada 26.02 – 04.03, între orele 09:00-14:00, toate subunitățile de pompieri din județ își deschid porțile. Astfel, pot fi vizitate Gărzile Ineu, Chișineu-Criș, Sebiș, Gurahonț, Bârzava, Birchiș și Punctele de lucru: Nădlac, Vinga, Vladimirescu și Curtici. În aceeași perioadă vor fi reluate Campaniile Naționale de informare preventivă, prilej cu care vor fi distribuite materiale informative în zonele cu public numeros, dar și spoturi video în mediul online.
În perioada 27 – 29.02, se vor organiza exerciții de evacuare în instituțiile de învățământ din municipiul Arad. De asemenea, vor fi organizate puncte de informare preventivă în spațiile comerciale în care se înregistrează frecvent afluență mare de persoane.Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență vor fi angrenate pentru a desfășura activități preventive și exerciții demonstrative de stingere a incendiilor, în cadrul comunităților din care fac parte.
“În data de 03.03. va fi organizată <<Ziua Educației preventive în lăcașurile de cult>>, iar pe 28 februarie, între orele 10:00 – 11:00, în cadrul exercițiului <<Miercurea Sirenelor>>, alarmele din toată țara vor emite semnalul <<alarmă la dezastre>> care presupune iminența producerii unor calamități cu impact major asupra comunităților. Tot pe 28, în intervalul orar 10:00 – 14:00, pe platoul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad va avea loc Ziua Porților Deschise. Pompierii militari arădeni vă așteaptă pentru a lua parte la activitățile organizate cu acest prilej”, a mai precizat col. Cristian Gârbău.
Citiți principiile noastre de moderare aici!