Secţia de pompieri Sebiş a intervenit în această dimineaţă cu o autospecială pentru a stinge un incendiu izbucnit în curtea unui imobil unde ardea coșul de gunoi menajer, precum și șase cauciucuri second hand. Intervenţia pompierilor a durat aproximativ 15 minute şi a fost îndepărtat pericolul extinderii incendiului la anexă şi casa de locuit. Valoarea bunurilor salvate a fost estimată la 800.000 de lei. Potrivit ISU Arad, cel mai probabil incendiul a avut drept cauză depozitarea cenuşei şi a jarului nestins în apropierea materialelor combustibile. Totodată, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Craiva a intervenit cu şase voluntari, o autospecială şi un plug, pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată izbucnit pe raza localităţii Chişlaca. Intervenţia pompierilor voluntari a durat aproximativ o oră şi jumătate. În incendiu au ars aproximativ 16 hectare de vegetaţie uscată. Potrivit primelor cercetări efectuate, incendiul a avut drept cauză probabilă focul deschis în aer liber lăsat nesupravegheat , a declarat lt. Sorina Ambruș, purtător de cuvânt al ISU Arad.
Pompierii din Sebis si voluntarii din Craiva, interventii la incendii
Reactualizat la:
SEBIȘ. Un incendiu izbucnit în curtea unui imobil din Sebiș și un altul produs la Chișlaca au mobilizat pompierii.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
3
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
5
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!