„Când nu intervenim, ne pregatim”, spun reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Arad. Pompierii au avut, zilele trecute, un exercițiu pe Lacul Ghioroc, parte din programul de pregătire a subunităților de intervenție și are ca scop conducerea, coordonarea și intervenția în cazul unor misiuni ce se desfășoară în mediul acvatic.
Profesionalismul salvatorilor arădeni este cunoscut la nivel național, în repetate rânduri aceștia fiind solicitați la mai multe misiuni de căutare și recuperare, în județele din vestul țării.
La antrenament a participat și echipajul SMURD a Detașamentului de Pompieri Arad, atât pentru asigurarea măsurilor medicale ale scafandrilor cât și pentru a se familiariza cu ambarcațiunile, în cazul în care intervenția necesita transportul amfibie al echipelor medicale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!