În 4 aprilie, pompierii au adunat 28 de saci de gunoi pe drumul dintre Șagu și Cruceni, iar în 5 aprilie au curățat drumul dintre Șagu și Hunedoara Timișană, adunând totodată și gunoaiele din satul Hunedoara Timișană. 42 de saci de gunoi au adunat în urma acțiunii din 5 aprilie.
Pompierii voluntari din Șagu au curățat drumurile de gunoaie
Pompierii voluntari din Șagu au curățat drumurile de gunoaie
Au hotărât să facă ceva în privința gunoaielor care zăceau pe marginea drumurilor comunei Șagu. Așa că pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Șagu au decis, înainte de Paști, ajutați de o mână de localnici, să facă curat.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
O rezoluție care reafirmă legitimitatea președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, nu a reușit să obțină suficient sprijin pentru a fi adoptată luni în Rada Supremă, parlamentul ucrainean, informează dpa.
Local
Începând de marți, 25 februarie 2025, Primăria Municipiului Arad, prin intermediul operatorului contractat în acest scop, va demara lucrările pentru amplasarea insulelor ecologice digitalizate în 25 de locații din zona Calea Aurel Vlaicu. Lucrările sunt estimate să se realize pe durata următoarelor două săptămâni.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei se plânge de jucători, deși a spus că are un lot mai bun decât anul trecut.
2
România
Miniștrii Agriculturii din Ungaria, Slovacia, România și Bulgaria au cerut Comisiei Europene să reintroducă cotele anterioare crizei, la expirarea actualelor măsuri comerciale care vizează produsele agricole din Ucraina, potrivit unei postări pe rețeaua X a ministrului ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, transmite Interfax, citați de Agerpres.
Citiți principiile noastre de moderare aici!