Victor Ponta a ținut să aducă clarificări cu privire la poziția politică a partidului nou-înființat, subliniind: „Suntem o construcție de oameni de centru stânga care nu mai vor cu Dragnea, cu PSD, nu vor să fie antieuropeni, nu vor să susțină prostii – cum e ordonanța 114. Știu că e aproape imposibil să faci o nouă mișcare politică de la zero. Știu că în perioada în care am fost prim ministru, am reușit lucruri bune, dar am făcut și lucruri greșite pe care sper să nu le repetăm”.
Practic, Victor Ponta a punctat faptul că „PRO România este alternativa de centru-stânga, progresistă, pro-europeană” pe care o au nemulțumiții din PSD.
Testul europarlamentarelor
Primul test electoral pe care îl va avea PRO România va fi în mai, atunci când vor avea loc alegeri europarlamentare. Despre miza alegerilor, Victor Ponta a declarat: „Adevărata miză a alegerilor din 26 mai este câte voturi reușim să luăm în raport cu PSD, întrucât USR și PNL își vor lua voturile lor, dar ei nu vor putea schimba nimic până în 2020. Noi putem să schimbăm ceva pe 27 mai. Dacă vom avea un rezultat bun vom convinge alți parlamentari să vină alături de noi, să îl schimbăm pe Dragnea de la conducerea Camerei și mai apoi să schimbăm Guvernul Dăncilă. Sunt parlamentari care așteaptă să vadă rezultatele noastre, să vadă dacă suntem un partid serios sau nu și apoi vor decide să facă acest pas. Cert este că nu veți vedea parlamentari PSD sau ALDE care să meargă la USR sau PNL”.
Oameni în secții
La nivelul județului Arad, simpatizanții PRO România au reușit să adune nu mai puțin de 5 mii de semnături pentru susținerea candidaților la alegerile din mai. Pentru scrutinul ce vizează Parlamentul European, PRO România Arad își propune să fie prezent în toate secțiile de votare din județ cu oameni „capabili și competenți”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!