ARAD. Aproape un milion de lei au alocat consilierii judeţeni din excedentul bugetar al Consiliului Judeţean Arad, banii urmând a finanţa realizarea unui ponton pe lacul din Ghioroc, dar şi demolarea a trei construcţii, una dintre ele din cadrul Liceului Special Sfânta Maria, iar două din incinta Spitalului Municipal.
În ceea ce priveşte investiţia de la Ghioroc, 65.000 de lei vor merge către viitorul ponton.
“Terenul pe care se dorește amplasarea platformei ponton se află în perimetrul Centrului de informare turistică, pe malul Lacului Ghioroc, scopul investiției fiind punerea în valoare a activităţii turistice dezvoltată în aceasta zonă, implicit de a contribui la promovarea și dezvoltarea turistică a zonei stațiunii Ghioroc, a Podgoriei Miniș – Măderat și a altor proiecte promovate de Consiliul Județean Arad”, a declarat Iustin Cionca, președintele CJA.
52.000 de lei au fost distribuiţi pentru întocmirea documentației și demolarea unei construcții (neutilizată și aflată într-o stare accentuată de degradare) din cadrul Liceului Special 2 Sfânta Maria Arad. Pe respectivul amplasament se va amenaja un teren de sport.
În sfârşit, 815.000 de lei au fost direcţionaţi pentru întocmirea documentației și demolarea a două construcții care fac parte din imobilul situat în clădirea Spitalului Clinic Județean de Urgențe din Piața Mihai Viteazul, nr. 5-8. Clădirile respective se află într-o stare avansată de degradare, prin urmare este necesară demolarea acestora și eliberarea amplasamentului cu scopul construirii unui centru de radioterapie și imagistică, având în vedere faptul că Județul Arad a transmis documentația pentru finanțarea prin PNRR a proiectului “Creșterea performanței în tratarea eficientă a bolilor oncologice la nivelul județului Arad”.
Trimite articolul
X815.000 de lei pentru documente si buldozere?
Comentariul cu starea deplorabilă a plajei nu l-ați postat. Chiar sunteți obiectivi…
-
@ impartial . cred ca pestii au lasat gunoi pe plaja, atunci cand nu i-a vazut nimeni sa-i atentioneze. au boicotat pontonul ca ii deranja la inot.
La ce naiba trebuie ponton? la cata minte aveti, mai deschideti 2-3 balastiere si apa scade iar…oricum anual vedem cum apa scade tot mai mult.