În după amiaza zilei de 10 decembrie, un italian în vârstă de 36 de ani s-a prezentat la Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, la volanul unui autoturism marca Porsche, model Macan, înmatriculat în Italia. “La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat pe lângă documentele de identitate și pe cele ale autoturismului. În urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat că mașina figurează ca bun pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Germania, în data 26.11.2020”, transmit cei de la Poliția de Frontieră.
Bărbatul a declarat că a cumpărat autoturismul de la o firmă din Italia, menţionând că nu a cunoscut faptul că acesta se afla în atenţia autorităţilor. Mijlocul de transport, în valoare de 210.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad, iar “poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun”, conform unui comunicat de presă al Poliției de Frontieră Române.
Trimite articolul
XCe buna știre . Ce treaba are masina înmatriculata in Italia și cautata in Germania . Și găsită in România . ? Foarte multe mașini sunt găsite la granița cu România parca restul țărilor nu au camere sa prindă masina cautata. Cum se vede in Austria dacă ai rovinieta așa se găsește și masina cautata in comunitatea europeană .Sau ? Are vreo logica?