Tot mai multe instituţii înţeleg nevoia organizării unor zile precum porţile deschise, zile în care arădenii pot vedea faptic cum se desfăşoară activitatea de zi cu zi a respectivei instituţii. Expo Arad Internaţional va organiza în acest an, pentru prima data, Ziua porţilor deschise. Evenimentul va avea loc pe 20 septembrie, după cum ne-a anunţat directorul Nicolae Groşan.
„Ziua porţilor deschise va face parte dintr-un proiect la nivel european prin care se doreşte o transparenţă cât mai mare în cadrul acestor structuri. Arădenii vor putea vizita, cu această ocazie, şi noul pavilion care va fi finalizat în cel mai scurt timp”, a declarat Groşan.
Pe bani europeni
Expo Arad a demarat anul trecut un proiect comun cu partenerii din Bekes, în cadrul căruia la Arad se construieşte încă o hală expoziţională. Proiectul este aproape de sfârşit, spaţiul expoziţional din municipiu fiind aproape de finalizare.
„La sfârşitul lunii septembrie, partenerii din Bekes vor inaugura complexul expoziţional construit pe bani europeni în cadrul proiectului AB Expo. Inaugurarea de la Arad va avea loc cel mai probabil la finele lunii octombrie. Firmele arădene vor trebui să înţeleagă că şi Ungaria este o piaţă de desfacere, nu doar România. Dacă firmele maghiare vin şi găsesc clienţi în România, cu siguranţă că se poate şi vice versa. Trebuie doar ca produsele să fie de calitate şi la preţuri competitive”, a mai spus Groşan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!