Evenimentul a fost organizat, marţi, în parteneriat cu SC Ascent Group SRL, în cadrul proiectului „O carieră pentru viața ta! Oportunități de carieră prin consiliere și orientare profesională”, proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Evenimentul a fost adresat elevilor și studenților care doresc să cunoască detalii privind oferta educațională a facultății, fiind prezentate în același timp avantajele participării la activitățile proiectului. Interesul de care se bucură domeniul medical in rândul tinerilor a fost confirmat de numărul mare de participanți, peste 120 de persoane, elevi și profesori, studenți, cadre didactice universitare, reprezentanți ai mediului de afaceri și instituțiilor din Arad.
Activitățile cele mai atractive din cadrul evenimentului au fost cele 2 workshopuri la care au participat elevii și studenții: „Importanța comunicării asertive în viața profesională”, „Cunoașterea de sine și decizia privind cariera”.
„Ziua porților deschise la Facultatea de Medicină, Farmacie și Medicină Dentară – ne-a spus prof. univ Șoim Horațiu – manager proiect la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” – a reprezentat o oportunitate pentru tinerii elevi și studenți care au beneficiat de informații despre ce înseamnă să fii student la o astfel de facultate, respectiv în ce constă o profesie în domeniul medical. În ceea ce privește implicarea tinerilor în activitățile viitoare ale proiectului participarea la acest eveniment constituie o șansă suplimentară pentru o carieră de succes.”
Concurs
De un mare interes s-a bucurat și festivitatea de premiere a afișelor câștigătoare a celei de-a patra serii a concursului „Ce mă fac când voi fi mare”, concurs în care elevii și studenții și-au folosit imaginația și creativitatea pentru a realiza afișe cu privire la profesiile din domeniul medical.
Citiți principiile noastre de moderare aici!