La fel ca în anii trecuți, și anul acesta, Judecătoria Arad și Tribunalul Arad vor organiza Ziua Porților Deschise, cu prilejul Zilei Europene a Justiției Civile. Cu acest prilej, reprezentanții mass-media, justițiabilii, elevii și studenții care doresc să urmeze cariera de magistrat, precum și orice persoană interesată, sunt invitați să ia parte la eveniment vineri, 25 octombrie 2024, în intervalul orar 9-14, la Palatul de Justiție de pe bulevardul General Vasile Milea.
„În cadrul acestui eveniment, participanții vor avea ocazia să viziteze Tribunalul Arad și Judecătoria Arad și să afle ce presupune înfăptuirea actului de justiție, cariera de magistrat, circuitul unui dosar, precum și etapele procesuale până la soluționarea unei cauze. Celebrarea Zilei Europene a Justiției Civile este un bun prilej pentru instanțele de judecată de a-și face cunoscută activitatea și de a reaminti că justiția este un serviciu public, iar figura centrală a actului de justiție este tocmai cetățeanul”, spune președintele Tribunalului Arad, Virgiliu Flavius Bradin.
Ziua Europeană a Justiției Civile este celebrată annual în fiecare an, pe 25 octombrie, începând cu anul 2003, la inițiativa Consiliului Europei și a Uniunii Europene, cu scopul de a aduce în atenție publicului european a modului de funcționare a organelor judiciare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!