Exponatul lunii octombrie la Complexul Muzeal Arad este portretul lui Ștefan Cicio Pop, realizat de pictorul arădean Carol Wolf, după trecerea în neființă a marelui om de stat. În anul morții sale, la inițiativa directorului Palatului Cultural, dr. Lazăr Nichi, și în urma aprobării municipalității arădene, au fost amenajate două săli muzeale în care să fie păstrate bunurile cu valoare memorială ale lui Ștefan Cicio Pop și Vasile Goldiș.
Născut la Șigău, în județul Cluj, a studiat la Gherla și Sibiu, iar ulterior la Budapesta și Viena. După trecerea examenului de avocat, dr. Ștefan Cicio Pop își deschide un birou de avocatură la Arad, în 1891, în casa de pe strada care astăzi îi poartă numele. Membru al Partidului Național Român, deputat român al cercului electoral Șiria în Dieta de la Budapesta, președinte al Consiliului Național Român Central și vicepreședinte al Adunării de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, Cicio Pop a fost decorat de-a lungul vieții, pentru merite deosebite, cu ordinele „Coroana României”, „Ferdinand I”, „Sfântul Gheorghe” și „Steaua României”. S-a stins din viață în februarie 1934, la vârsta de 64 de ani. Atunci, în holul Palatului Cultural au fost organizate funeraliile naționale, fiind înmormântat, cu onoruri militare, în cimitirul „Eternitatea” din Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!