ARAD. Autostrăzile din județul nostru, la fel ca cele din întreaga țară, ar putea fi folosite doar contra unor taxe. Iar asta ar urma să se întâmple, potrivit ministrului Dan Șova, din anul 2017. Șeful Ministerului pentru Proiecte de Infrastructură a spus că, cel mai probabil, pentru fiecare o sută de kilometri parcurși pe autostradă șoferii vor plăti trei euro. Taxa ar urma să se aplice pe autostrada Arad-Timișoara, pe centura municipiului în regim de autostradă, dar și pe viitoarea autostradă Nădlac-Arad, aflată în prezent în conservare, după ce ambele loturi au fost abandonate de constructori, și a cărei finalizare este preconizată pentru anul 2014.
Primul lot a rămas fără muncitori după ce statul a reziliat contractul cu Romstrade. Și asta pentru că administratorul firmei, Nelu Iordache, a fost arestat și trimis în judecată pentru delapidare, acesta folosind banii destinați autostrăzii în alte scopuri. Apoi, constructorul de pe al doilea lot al autostrăzii, Alpine Bau, s-a văzut nevoit să abandoneze lucrarea. Și asta pentru că firma-mamă, aflată în Austria, a dat faliment. Inevitabil, în urma unui efect de domino, nici Alpine Bau România nu a mai putut continua lucrările și nici nu a mai putut să își respecte angajamentele de plată, zeci de firme rămânând cu „găuri” financiare mari după ce au lucrat pentru Alpine.
Citiți principiile noastre de moderare aici!