Compania Naţională Poşta Română informează că, în perioada sărbătorilor de iarnă, Craciun şi Anul Nou, programul de lucru al subunităţilor poştale va fi unul special. Astfel, În intervalul 24 – 26 decembrie 2022 toate subunităţile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise. În perioada 27 – 30 decembrie 2022 toate subunitățile poștale vor funcționa conform programului normal de lucru. În perioada 31 decembrie 2022 – 2 ianuarie 2023, toate subunităţile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise, urmând ca începând cu 3 ianuarie 2023, toate subunităţile Companiei Naționale Poșta Română să funcţioneze conform programului normal de lucru.
„Programul anunţat este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora prima și a doua zi de Crăciun, respectiv 1 și 2 ianuarie sunt zile de sărbătoare legală, în care nu se lucrează. Ca urmare a programului anunţat, este posibil ca trimiterile poştale prezentate în această perioadă să înregistreze timpi mai mari de circulaţie. Poșta Română vă urează Sărbători fericite!”, anunță cei de la Poșta Română.
Trimite articolul
Xdaca e un serviciu public anormal e sa functioneze si in zilele astea
Bine macar ca politisitii , politistii de frontiera vamesii sau salariatii de la uzina de apa , termoficare Enel sau Eon nu fac tot asa sa inchida zilele astea firma si sa plece acasa !
anul asta doar luni e liber, in 26 si 2, deci nu e mare stres, stirea era daca mai inchideau in alta zi
Eu credeam ca e inchisa de cativa ani…