Miercuri sunt programate pichetări la prefecturile judeţene din toată ţara, duminică – 11 mai, se va organiza un miting la Bucureşti, unde se estimează participarea a 5.000 de lucrători poştali. Marţi, 13 mai, va fi organizată o grevă japoneză în toată ţara. Joi, 15 mai, se vor picheta sediile Oficiilor Judeţene de Poştă. Pentru săptămâna 12-16 mai este programată o amplă campanie de informare a populaţiei cu privire la motivele care au generat protestele poştaşilor. Începând cu data de 19 mai, „în situaţia în care autorităţile competente ale statului vor ignora solicitările SLPR, liderii de sindicat împreună cu reprezentanţi din structurile de conducere vor intra în greva foamei”, se subliniază în comunicatul sindicaliştilor.
Reprezentanţii lucrătorilor poştali cer, printre altele, demiterea directorului general şi a celui executiv din instituţie, angajarea imediată a personalului necesar pe posturile vacante din operaţional, factori poştali, agenţi poştali, oficianţi, lucrători în tranziţie. Totodată, sindicaliştii solicită acordarea unei creşteri salariale egale cu echivalentul inflaţiei, în sumă fixă, tuturor salariaţilor, începând cu data de 1 iunie 2014.
Citiți principiile noastre de moderare aici!