ARAD. În aprilie 2014, Inspectoratul de Poliție Județean Arad rămânea fără unul dintre cei doi adjuncți ai șefului inspectoratului după ce comisarului șef Nicolae Cotrău îi încetase împuternicirea pe 6 luni de zile. Fusese împuternicit de două ori câte șase luni, aceasta fiind perioada maximă pentru care se poate face împuternicire. După aceea, așa cum logica dictează, se organizează concurs.
Doar că la Arad, nici acum nu s-a organizat vreun concurs, atribuțiile pe linie rutieră și ordine publică ce-i reveneau adjunctului lipsă fiind împărțite între șeful IPJ Arad, comisar șef Ioan Tamaș și comisarul șef Nicolae Bătrân, singurul adjunct pe funcție. Pentru că neorganizarea unui concurs pentru ocuparea postului de adjunct șef al IPJ Arad ridica mai multe semne de întrebare, în luna mai, redacția „Jurnal Arădean” a trimis o cerere către IGPR în care crea să i se comunice de ce nu se organizează un concurs. Răspunsul nu a venit nici până în ziua de azi. Așa că am început să cercetăm. Astfel, am ajuns la Manciu Stelian Gherasim, fostul adjunct al IPJ Arad, retrogradat din această funcție în februarie 2011, de către ministrul de Interne de atunci, Traian Igaș.
La sfârșitul lui 2010, Traian Igaș, pe atunci ministru de interne, a dispus un control la IPJ Arad. În urma controlului, Corpul de Control al Ministrului de Interne a făcut o victimă: comisarul șef Manciu Stelian Gherasim, adjunctul al șefului inspectoratului, acesta fiind retrogradat din funcție – dispoziția de retrogradare fiind semnată de Traian Igaș. Comisarul șef Manciu Stelian Gherasim nu a acceptat decizia ministrului de interne și a contestat-o. Actul a luat drumul Curții de Apel Timișoara, dosarul fiind înregistrat pe rolul instanței la sfârșitul lui martie 2011. După mai multe termene de judecată, Curtea de Apel Timișoara a ajuns, în iunie 2012, și la o soluție: „Respinge acţiunea formulată de reclamantul Manciu Gherasim Stelian, împotriva pârâţilor MAI – Inspectoratul general al Poliţiei Române şi Inspectorul General al Poliţiei Române”.
La Înalta Curte de Casație și Justiție în… 2015
Comisarul șef Manciu Stelian Gherasim a mers mai departe. A ridicat o excepție de nelegalitate a actului administrativ prin care era retrogradat din funcție. Curtea de Apel Timișoara (CAT) a respins excepția invocată de comisarul șef Manciu. Acesta a făcut recurs la decizia CAT la Înalta Curte de Casație și Justiție. Însă pentru un răspuns din partea acestei instanței va trebui să aștepte până la anu . Și asta pentru că primul termen în această dosar, la ÎCCJ, a fost stabilit pentru aprilie 2015.
Citiți principiile noastre de moderare aici!