Una dintre cele mai mari dorinţe ale conducătorilor de spitale s-a îndeplinit: Ministerul Sănătăţii (MS) a deblocat aproximativ 4.000 de posturi la nivel naţional, iar o medie scoate la iveală că unităţile medicale din judeţul nostru vor putea să angajeze, per total, cam 100 de persoane. Dar deblocarea posturilor este doar „primul pas spre fericire”. Potrivit Danei Negru, director adjunct în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Arad (DSP), cea mai mare provocare va fi întâlnită în momentul organizării concursurilor. „Ne rugăm la Dumnezeu să ne vină şi candidaţi, acum că s-au deblocat posturile”, ne spune Dana Negru.
Posturile, ca aerul
„Măsura ministerului de a debloca posturi este ca aerul pentru spitale. Era mare nevoie de o astfel de măsură. Activitatea în spitale se va desfăşura mai bine odată cu angajarea de noi medici şi asistente”, declară Dana Negru. Potrivit directorului DSP, specialităţile cu cele mai mari deficienţe de personal sunt urgenţele şi secţiile de terapie intensivă. „Fiecare manager de spital va trimite către MS posturile necesare şi va solicita să organizeze concurs pentru ocuparea acestora. După ce ministerul va aproba listele, vor trimite un răspuns către unităţile medicale, acestea vor mediatiza organizarea concursului şi apoi îl vor susţine. După finalizarea întregii metodologii, concursurile propriu-zise vor avea loc, probabil, la sfârşitul acestui an sau la începutul lui 2011”, mai adaugă Dana Negru.
Se prezintă cineva?
Cea mai mare problemă ar putea fi reprezentată, însă, de lipsa candidaţilor la concursurile ce urmează să fie organizate. „Sperăm să se prezinte cât mai mulţi candidaţi pentru a avea o arie de selecţie largă, dar nu sunt convinsă că va fi aşa. Condiţiile actuale din sistemul sanitar românesc îi îndepărtează pe posibilii medici în alte ţări”, a recunoscut directorul adjunct al DSP.
Cam puţine locuri
Numărul locurilor deblocate de către MS este unul foarte mic faţă de nevoile reale ale spitalelor din judeţul nostru. Ţinând cont că trei spitale funcţionează cu mai puţin de jumătate din personalul necesar, iar altele, printre care şi Judeţeanul, cu aproape 40 la sută deficit de personal, cele aproximativ 100 de locuri ce vor fi scoase la concurs sunt aproape insesizabile.
A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!