Pregătirea alegerilor interne din PDL Arad au intrat în linie dreaptă. Au fost deja alcătuite echipele de coordonare la toate nivelele, iar în scurt timp va fi definitivat calendarul. În prima fază, se vor desfăşura alegeri la organizaţiile săteşti şi comunale, precum şi pe secţiile de votare din municipiu, după care vor urma alegerile pe colegii. Penultima fază va fi Conferinţa Municipală, iar ultima, Conferinţa Judeţeană, la sfârşitul lunii iunie. Modificările la statutul partidului nu schimbă cu nimic procedura alegerilor locale, singura modificare care vizează şi organizaţiile din teritoriu- alegeri pe colegii- fiind aplicată de PDL Arad înainte de a fi prevăzută în statut, la propunerea arădenilor.
Demnitarii pot candida
Mult discutata problemă a separării partidului de administrativ nu intră în calcule, inclusiv secretarii de stat putând să candideze pentru funcţii la nivel judeţean. Deasemenea, procedura de alegere a conducerii judeţene nu este similară cu cea la nivel naţional, toate funcţiile fiind alese uninominal, cu precizarea că preşedintele, prim-vicepreşedinţii şi secretarul general sunt aleşi de către Conferinţa Judeţeană. Tot Conferinţa va alege şi Consiliul Judeţean de Coordonare, care va alege, din interiorul său, vicepreşedinţii şi secretarii executivi. Spre deosebire de conducerea centrală, unde vor fi patru prim-vicepreşedinţi, la nivel judeţean vor fi doar doi.
S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!