Se cunoşteau de aproximativ 30 de ani, locuiau în acelaşi cartier şi erau prieteni de pahar. Ce doi (inculpatul S.E. şi victima I.M.I.S.) se vizitau reciproc şi consumau frecvent băuturi alcoolice împreună. În după-amiaza zilei de 22 decembrie 2014, cei doi prieteni au consumat băuturi alcoolice în locuinţa lui S.E., în camera în care stătea în pat şi mama acestuia.
La un moment dat, mama lui S.E. a coborât din pat şi, cu greutate a mers până afară să ia aer, iar când s-a întors şi a vrut să urce iarăşi în pat, a căzut. Atunci prietenul I.M.I.S. a sărit să o ajute să se ridice de jos dar, fiind în stare de ebrietate, a căzut peste ea, astfel că femeia, în vârstă şi bolnavă, a gemut de durere. Cum bărbatul nu se putea ridica, S.E. a sărit şi l-a ridicat, împingându-l spre peretele din cameră. Apoi inculpatul şi-a ridicat mama de jos şi a aşezat-o în pat. I.M.I.S. a revenit la aceasta pentru a-şi cere scuze. Pentru că era în stare de ebrietate, I.M.I.S. avea gesturi necontrolate şi brutale, astfel că l-a enervat pe S.E. care l-a prins de piept pe prietenul său şi i-a aplicat o lovitură cu capul în faţă, în urma căreia acesta a fost proiectat în perete, căzând la pământ lângă soba de lemne. Inculpatul l-a luat apoi de acolo şi l-a împins afară, aruncându-i şi haina şi cerându-i să meargă acasă şi să nu mai facă gălăgie pentru ca mama sa să se liniştească.
Aruncat pe cărămizi
Potrivit Tribunalului Arad, „victima s-a ridicat, însă, şi a mers la inculpat pe care l-a împins şi l-a dezechilibrat. Fiind şi inculpatul sub influenţa alcoolului, s-a ridicat de jos şi a mers la victimă care, fiind în picioare, a intrat cu corpul sub aceasta, a luat-o pe spate, prinzând-o cu o mână de picior şi alta de sub braţ, după care a ieşit cu ea afară şi a aruncat-o de la nivelul capului său, într-o zonă din curte unde se găseau, atunci, mai multe cărămizi împrăştiate. Inculpatul a văzut-o pe victimă cum a căzut pe cărămizile respective, pe burtă, rămânând întinsă la pământ. Inculpatul a intrat apoi în casă să vadă de mama sa, iar, după câteva minute, a revenit afară şi a constatat că victima este în aceeaşi poziţie, întinsă pe cărămizi, pe burtă, iar când încerca să se ridice cădea înapoi. Inculpatul s-a deplasat la I.M.I.S. şi l-a ridicat, cerându-i să meargă, însă acesta a spus că nu poate merge şi doreşte să rămână la el până a doua zi”. Bărbatul a rămas peste noapte la inculpat în casă, dormind pe un pat într-o cameră neîncălzită, iar a doua zi au mers împreună la locuinţa victimei, pentru a se schimba de haine şi a merge împreună la Căminul de bătrâni, acolo unde locuia tatăl lui I.M.I.S. La vizită, tatăl bărbatului a observat că acesta avea „vânătăi pe faţă, în zona ochilor şi purta ochelari de soare”, dar a refuzat să-i răspundă sigur ce a păţit, spunând doar că a căzut.
A murit de Revelion
În 24 decembrie 2014, martorul C.A. – care locuia într-o anexă a locuinţei victimei împreună cu concubinul său P.T. – a găsit victima în pat, „avea vânătăi la ochi şi era cu gura strâmbă, respectiv nu putea să deschidă gura şi vorbea tot bâlbâit şi destul de greu”. L-a întrebat pe bărbat ce a păţit, iar acesta i-a spus că „l-a bătut S.E.”. Bărbatul a rămas imobilizat în pat două, trei zile, apoi, după Crăciun şi înainte de Anul Nou, a început să iasă afară din casă şi să circule pe distanţe scurte pentru că obosea şi se plângea că îl dor coastele. A întâlnit diverşi cunoscuţi pe stradă care i-au observat leziunile din zona feţei şi l-au întrebat ce a păţit, iar victima, în cele din urmă, le-a spus că a fost bătut de prietenul său S.E. În 31 decembrie 2014, victima a spus martorei C.A. că nu se simte bine, tremura, astfel că aceasta l-a servit cu două căni cu ceai şi o cafea. Au convenit ca seara de Revelion să o petreacă împreună la vecinul lor B.C., motiv pentru care I.M.I.S. a mers în cameră sa să se schimbe, urmând să revină, însă nu a mai ajuns. În jurul orei 00:30, când C.A. a revenit acasă, a observat că victima are lumina stinsă. În 1 ianuarie 2015, în jurul orei 14:00, observând că I.M.I.S. nu îşi face simţită prezenţa prin curte, C.A. a mers la el în cameră să vadă ce e cu el, dar l-a găsit decedat.
Multitudine de leziuni
La autopsia efectuată asupra cadavrului victimei au fost descoperite „multiple leziuni traumatice, externe şi interne, respectiv oasele viscerocraniului prezintă fractură cu deplasare a ambelor oase proprii nazale; fractura sternului în 1/3 medie; la nivelul hemitoracelui drept fractura coastelor 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9 şi 10 pe linia medioclaviculară, iar la nivelul hemitoracelui stâng se constată fractura coastelor 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9 pe linia medioclaviculară”.
Prin raportul medico-legal de necropsie întocmit de SJML Arad s-a concluzionat că moartea victimei I.M.I.S. a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei multiple de organ consecutivă unor suprainfecţii (pleurită acută, bronhopneumonie, epicardită acută), produse ca urmare a efectelor locale, loco-regionale şi generale ale unui politraumatism cu componentă cranio-facială (traumatism cranio-facial acut închis cu fractura oaselor proprii nazale), componentă toracică (traumatism toracic închis cu fractură de stern şi multiple fracturi costale cu leziuni pleuropulmonare) şi componentă abdominală (traumatism abdominal închis cu hemiperitoneu minim), pe fondul unui organism tarat organic (ciroză hepatică micronodulară, cardiomiopatie cronică hipertrofică). Prin actul medico-legal s-a arătat că leziunile traumatice descrise la nivelul toracelui şi a abdomenului au putut fi produse prin lovire activă (cu corp dur) şi/sau lovire pasivă (lovire de corp dur) ori prin comprimare între corpuri/planuri dure. De asemenea, leziunile traumatice descrise la nivelul extremităţii cefalice şi a membrelor au putut fi produse prin lovire activă (cu corp dur) şi /sau lovire pasivă (lovire de corp dur), cu menţiunea că leziunile traumatice descrise la nivelul feţelor posterioare ale mâinilor au caracteristicile topografice şi morfologice ale unor leziuni defensive (leziuni de apărare pasivă). S-a estimat că producerea leziunilor traumatice au antedatat decesul victimei cu 3 – 14 zile.
Tribunalul Arad l-a condamnat pe S.E. la şase ani de închisoare. Inculpatul a declarat apel împotriva sentinţei Tribunalului Arad, însă acesta a fost respins de Curtea de Apel Timişoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!