Sunt mulţi copii în oraş fascinaţi de o călătorie cu tramvaiul. Mai ales din rândul celor care nu folosesc în mod obişnuit mijloacele de transport în comun. Este o experienţă provocatoare pentru ei să se plimbe pe şine. Şi ce nu fac bunicii pentru ca nepoţii lor să fie fericiţi?
Vă prezentăm, mai jos, o „poveste” de acest fel. S-a întâmplat într-una din zilele săptămânii trecute, înainte de lăsarea serii. Doar că finalul nu a fost tocmai cel pe care şi l-ar fi dorit copilul şi însoţitorii săi adulţi.
Plimbare ratată
„Sunt un cetățean al Aradului care, împreună cu fiica mea şi nepoțica de cinci ani, am cumpărat de la tonomatul din staţia Lebăda câte un bilet de trei lei valabil o oră pentru a ajunge acasă, în Podgoria. Nepoțica mea a fost foarte fericită că am luat tramvaiul deoarece folosim foarte rar acest mijloc de transport şi, din această cauză, am hotărât să prelungim călătoria cât e valabil biletul şi, normal, am vrut să ne întoarcem în zona Podgoria, unde locuim, tot cu același tramvai.
Când am ajuns în staţie la Gara Aradul Nou, eram doar noi în tramvai, în primul vagon al tramvaiului cu nr.1505, condus de un vatman înalt gras, chel şi cu mustață care s-a postat în ușa cabinei şi ne-a invitat să coborâm. I-am explicat frumos că noi ne întoarcem, biletul e valabil şi călătoria a fost de fapt pentru fetiță. A spus că nu, că trebuie să coborâm. Noi am întrebat de ce: e o regulă sau trebuie să facă curățenie sau dacă tramvaiul stă mai mult acolo în staţie. Ne-a răspuns că nu face nimic, nici curat, nici nu stă, că tramvaiul se întoarce în oraș, dar așa vrea el să coborâm.
Am coborât şi, până să trecem linia pe la trecere şi să urcăm în același tramvai – pentru că s-a întors, a făcut doar întoarcerea – până am reușit noi cu fetița să ajungem în staţie, el deja a plecat, nici măcar nu ne-a așteptat. Așa că am rămas în staţie, timpul primelor bilete a expirat, am așteptat vreo 15 minute până a venit un alt tramvai şi normal că am fost nevoite să cumpărăm alte două bilete. Şi, în sfârşit, după 15 minute a binevoit să apăra alt tramvai şi ne-am întors acasă, la Podgoria.
Aşa a fost plimbarea dorită de fetiță. Pe lângă faptul că tramvaiele sunt foarte mizere, pentru o singură călătorie plătim două bilete. Dar nu acest lucru m-a deranjat… Cel mai grav a fost mitocănia vatmanului, grosolănia lui. Nici măcar că am fost însoțite de un copil pe acea căldură nu a contat. Acest vatman cu siguranță este o persoană fără educație care face totul cum vrea el, așa cum ne-a spus nouă: «coborâți pentru că așa vreau eu»”.
Explicaţiile CTP Arad
Am transmis situaţia prezentată mai sus conducerii Companiei de Transport Public Arad. Iată cum a comentat întâmplarea directorul Claudiu Godja: „La capete de linie, când întoarce tramvaiul, regulamentul spune că nu se întoarce tramvaiul cu oameni în el. Pentru că acolo, la buclele de întoarcere, e cel mai mare risc de deraiere. Şi atunci, regula este ca la capăt de linie să coboare toată lumea jos. Vatmanilor li se recomandă să nu aibă călători în momentul în care întorc tramvaiul. Deci, în cazul pe care l-aţi prezentat, vatmanul a procedat normal, corect. În ceea ce priveşte faptul că nu i-a aşteptat să urce la plecare, asta e o altă discuţie ce ar putea fi imputabilă vatmanului. Uman, vatmanul trebuia să înţeleagă că ei vor să meargă şi înapoi. Fizic, dacă ei nu au ajuns în staţie până când tramvaiul a întors… probabil că de aceea a plecat fără ei, nu i-a aşteptat să ajungă în staţie: tramvaiul are nişte timpi de plecare şi atunci are timp efectiv numai cât să întoarcă bucla, după care are deja ora de plecare” – a explicat Claudiu Godja.
Citiți principiile noastre de moderare aici!