A intrat în casa fiecărui arădean, a luat parte la cele mai important evenimente, la bucurii şi tristeţi şi nu este o marcă internaţională. Este apa minerală Lipova, apă care ajungea pe masă fie îmbuteliată în sticle de 1 litru, după ce era cumpărată cu navetele, fie, în vremuri mai apropiate, se găsea în casele arădenilor sub formă de PET-uri. Însă, acum, apa minerală Lipova se află pe marginea prăpastiei, fiind la un pas de dispariţie.
Declanşarea procedurii de insolvenţă, pe baza legii falimentului, este o ultimă etapă de salvare pe care o încearcă cei ce deţin fabrica de apă minerală Lipomin.
Veniturile, tot mai mici
Povestea ce a dus la falimentul Lipomin pare să fi început în 2009. Raportul privind profitul şi pierderile înregistrate de fabrica arădeană arată cum în trei ani veniturile Lipomin au scăzut de la 15,60 milioane lei la 11,53 milioane lei. În tot acest timp, însă, cheltuielile de exploatare au explodat: 14,95 milioane în 2009, 38,78 milioane lei în 2011, rezultatul activităţii fiind evident unul negativ.
Rezultatele nete ale Lipomin nu au fost, însă, unele pozitive nici măcar în 2009, însă pierderile au ajuns de la 1,4 milioane lei la peste 44 de milioane!
Angajaţi, la jumătate
Ca un efect de bumerang, problemele Lipomin au lovit şi în angajaţi. Deşi nu erau mulţi, numărul acestora s-a înjumătăţit, astfel că în 2011 doar 37 de persoane îşi mai primeau salariul de la fabrica de apă minerală. Cu toate acestea, se pare că unii dintre angajaţi aveau salarii de câteva mii de lei, întrucât media lunară, bazată pe suma plătită pentru salarii şi indemnizaţii, depăşea două mii de lei.
Datorii şi credite
Patronatul Lipomin, o firmă cu sediul în Nicosia – Cipru, a încercat să salveze fabrica arădeană, apelând la credite. Acestea însă au atras dobânzi şi penalităţi. Sumele datorate instituţilor de credit au ajuns anul trecut la 3,33 milioane lei, în timp ce datoriile comerciale către furnizori depăşeau 4,84 milioane.
La toate acestea se adaugă şi mai bine de 10 milioane ce trebuie plătite de Lipomin către Fisc sau asigurări sociale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!