De necrezut și ireal pare acest incident care s-a consumat miercuri, 1 noiembrie, dis de dimineță, într-un imobil de pe strada Războieni din Chișineu Criș. Este vorba de o mamă în vârstă de 84 de ani, imobilizată la pat de aproximativ doi ani de zile, și de fiul acesteia, de 63 de ani, care în acest moment se zbat pentru viața lor la Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgenţă Arad.
Cum s-a întâmplat?
Din informațiile furnizate de echipajele medicale care au intervenit, am aflat povestea cruntă a celor două suflete.
Se pare că miercuri, la ivirea zorilor, în imobilul în care locuiau cei doi, fiul a încercat să reaprindă focul din sobă, foc care se stinsese. Se pare că bărbatul a folosit benzină sau petrol. Din nefericire, în gura sobei s-a acumulat gaz care a explodat exact spre bărbat. Flama i-a aprins hainele bărbatului. Acesta, speriat de faptul că hainele îi ard, a intrat în panică și, în încercarea de a le stinge cumva, s-a aruncat în pat. Din nefericire, în pat se afla chiar mama lui, imobilizată. După ce s-a aruncat peste mama lui, din motive încă necunoscute, bărbatul a adormit. Medicii încă nu știu care este motivul pentru care bărbatul a adormit, existând suspiciunea fie că a leșinat – de durere, ori din cauza fumului -, fie că se afla sub influența băuturilor alcoolice.
După aproximativ o oră de la incident, la poartă a venit fiica femeii, care are grijă de cei doi, și a bătut la poartă. Fiul s-a trezit, s-a ridicat din pat și a venit la poartă fără să își dea seama că este cu hainele și pielea arse. Când a văzut cât de ars este bărbatul, sora acestuia s-a speriat și a apelat numărul unic de urgență 112.
Imagini de coșmar, în casă
Primul echipaj care a intervenit a fost cel din substația Chișineu -Criș, care a evaluat locul incidentului. A fost trimis în ajutor, având în vedere starea pacienților, echipajul cu medic al SMURDU-ului din Arad, dar și elicopterul. Bărbatul a intrat în stop cardio-respirator, iar femeia a intrat în comă.
„Din nefericire pentru mama bărbatului, în momentul în care echipajul medical al ambulanței din substația Chișineu Criș a ajuns la ea, aceasta se afla în comă, cu arsuri la nivelul coapselor, abdomen, torace anterior, față, inclusiv arsuri de căi respiratorii. Se pare că inclusiv pampersul care îl avea pe ea a ars. Bărbatul a suferit și el arsuri la nivelul feței, mâinilor, inclusiv arsuri de căi respiratorii și a intrat în stop cardio-respirator. Pacienta de 84 de ani a fost intubată și a fost transportată la elicopter pentru a fi, mai apoi, transportată de urgență la Unitatea de Primire Urgențe de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. Fiul de 63 de ani a necesitat și el sedare, analgezie și intubare, fiind transportat și el către UPU”, a declarat pentru Jurnal arădean/Aradon, dr. Mircea Merea, directorul medical al Serviciului Județean de Ambulanță Arad.
Au suferit arsuri grave
Iată ce ne spun și pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, care au sosit la locul nefericitului eveniment: „În localitatea Chișineu Criș, un bărbat a încercat să aprindă focul în sobă cu ajutorul unui lichid ușor inflamabil. Vaporii rezultați au luat foc. Lângă sobă se afla o femeie în vârstă, în pat, netransportabilă. Cele două persoane rănite au fost găsite de către persoana ce îi îngrijea și care a și anunțat evenimentul la 112. Ambele persoane au suferit arsuri grave. Incendiul a fost lichidat în cinci minute fără a se extinde la restul încăperii. Cele două persoane sunt în stare gravă”, a declarat George Pleşca, purtător de cuvânt al ISU Arad.
UPDATE. Medicii sunt rezervați. „Din păcate, atât bărbatul, cât și femeia au suferit arsuri la nivelul căilor respiratorii și intoxicație cu monoxid de carbon. În acest moment, ambele victime se află intubate la Secția de Terapie Intensivă, iar medicii sunt rezervați în ceea ce privește evoluția stării lor de sănătate. Ambii au suferit arsuri în proporție de 11% pe suprafața corpului”, a declarat pentru Jurnal arădean/Aradon, Simina Roz, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.
FOTO: V.O.
Citiți principiile noastre de moderare aici!