Un parteneriat public-privat, încheiat între Consiliul Judeţean Arad (CJA) şi Continental Hotels, compania care deţine Hotel Continental, a eşuat în cel mai lamentabil mod posibil: judeţul va rămâne, cel mai probabil, fără o importantă bucată de teren. Povestea a început în 2007, când preşedinte al CJA era Iosif Matula. Atunci, judeţul a demarat o colaborare cu cei de la Continental Hotels, scopul fiind „edificarea de construcţii destinate a asigura prestarea de servicii hoteliere şi turistice sub denumirea de complex hotelier”.
La acel moment, aportul CJA la capitalul societăţii a fost un teren de 4.924 metri pătraţi situat pe Calea Iuliu Maniu, o zonă foarte bună a municipiului. În schimb, compania hotelieră a venit cu bani lichizi, suma fiind de 5.346.270 lei. Aşa a luat fiinţă societatea Continental Vest. S-a stabilit atunci că CJA are o pondere de 25 la sută din acţiuni, iar Continental Hotels, 75 la sută din acţiuni.
Au trecut opt ani de zile de atunci, societatea a mers din pierdere în pierdere, iar acum s-a ajuns la situaţia în care tot capitalul care a mai rămas în cadrul societăţii este numai terenul pe care l-a dat CJA. Dar situaţia pare să devină şi mai gravă, dacă ne luăm după consilierul judeţean Ioan Plaveţi, cel care este reprezentantul judeţului în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) societăţii Continental Vest. Acesta spune că acţionarul majoritar, respectiv Continental Hotels, nu şi-a respectat partea de înţelegere.
După opt ani de zile nu se vede nici urmă de hotel. Mai mult, nu a fost solicitată nici măcar autorizaţie de construcţie a clădirii, după cum spune Plaveţi.
„Societatea merge din pierdere în pierdere. În anul 2010 au fost înregistrate cheltuieli de peste 13.000 de lei, pierderile fiind de 12.264 de lei. În 2011 cheltuielile au fost, din nou, de peste 13.000 de lei, pierderile fiind de 8.798 de lei. În 2012 pierderile au fost destul de mici, de 3.583 de lei, în timp ce în 2013 situaţia a fost una catastrofală, cu pierderi de 2,6 milioane de lei”, ne spune Plaveţi. Fiind reprezentantul CJA în AGA, Plaveţi spune că a încercat tot posibilul să scoată judeţul din această afacere păguboasă. Dar fără votul acţionarului majoritar nu se putea face acest lucru. „În momentul în care CJA a intrat în această societate, şi-a dat acordul ca terenul să devină de drept al societăţii. Anul trecut am solicitat în AGA reducerea capitalului judeţului la Continental Vest, respectiv retragerea aportului nostru, adică a terenului de aproape 5.000 de metri pătraţi. Cererea mea nu a fost aprobată de acţionarul majoritar”, explică Ioan Plaveţi.
Cere dizolvarea
Ţinând cont de toate cele prezentate mai sus, consilierul judeţean a întocmit un proiect de hotărâre care are ca şi obiect dizolvarea în instanţă a societăţii. „Motivul pentru care cer acest lucru este nerealizarea obiectivului principal de activitate, adică edificarea unei construcţii destinate a asigura prestarea de servicii hoteliere şi turistice sub denumirea de complex hotelier. Timp de opt ani de zile acţionarul majoritar nu a făcut demersuri pentru construirea noului hotel, deşi s-a angajat prin contract că va face acest lucru”, spune Plaveţi.
Iz de afacere păguboasă
Încă din momentul în care a fost constituită societatea Continental Vest s-a simţit un iz de afacere păguboasă pentru judeţ. Pentru că, imediat după înfiinţarea societăţii, Continental Hotels a cerut Primăriei Municipiului Arad eliberarea unui Plan Urbanistic de Detaliu (PUD), necesar construirii hotelului. Între timp, a fost realizat proiectul pentru acest hotel la o firmă foarte cunoscută de proiectare din Arad (Sc Proiect SA), mare parte din capitalul Continental Hotels mergând spre plata acestui proiect. Ulterior, societatea Continental Vest a rămas fără bani, doar cu terenul de la CJA. În 2009, Primăria Arad a eliberat PUD-ul cerut de compania hotelieră, plan care era valabil timp de cinci ani de zile. Însă, după acest demers, acţionarul majoritar nu a mai făcut nimic pentru continuarea demersurilor necesare ridicării acestui hotel. Acesta nu a mai solicitat nici măcar autorizaţia de construcţie.
Ce urmează acum? Indiferent de situaţie, judeţul va pierde. Dacă instanţa aprobă dizolvarea societăţii, următorul pas va fi lichidarea ei. Ce înseamnă lichidarea? Vânzarea tuturor bunurilor mobile şi imobile ale societăţii, plata datoriilor şi împărţirea restului de bani între acţionari. După cum spuneam deja, Continental Hotels este creditată cu 75 la sută dintre acţiuni, iar CJA cu 25 la sută. Ce înseamnă asta? Că, cel mai probabil, terenul CJA va fi vândut, iar banii încasaţi pe el vor fi împărţiţi astfel: trei sfert la compania hotelieră, un sfert la Consiliul Judeţean. Deci, din propriul teren, CJA va primi doar un sfert. Asta în cel mai bun caz.
Şi plângeri penale
Un control al Curţii de Conturi Timişoara care a vizat societatea Continental Vest a scos la iveală foarte multe nereguli. În primul rând, deşi acţionarul majoritar a spus că a cheltuit banii în interesul societăţii, nu s-a prezentat nici măcar un document justificativ. Cei de la Curtea de Conturi au luat la cunoştinţă acest lucru şi au anunţat că, în acest caz, se impune o sesizare a organelor de cercetare penală care să stabilească modul în care au fost cheltuiţi banii. Aşa că aici ar putea fi vorba şi de cercetări penale.
Fără comentarii
Constantin Bîja, directorul Hotelului Continental Arad, nu a vrut să comenteze această situaţie. „Nu sunt eu în măsură să comentez problema”, a spus Bîja, care a fost reprezentatul Continental Hotels în AGA al Continental Vest.
Citiți principiile noastre de moderare aici!