A fost sau nu o greșeală atunci când cetățeanul de etnie germană a deschis focul mortal spre un urs pe care l-a confundat, spune el, cu un porc mistreț? Aceasta este întrebarea la care vor trebui să răspundă organele de anchetă. Partida de vânătoare ce a avut loc în noaptea de miercuri spre joi (22-23 noiembrie), era autorizată, însă, pentru mistreți, nicidecum pentru urși.
Vorbim despre un exemplar ce cântărește aproximativ 200 de kilograme, în timp ce greutatea medie a urșilor din România este cuprinsă între 100 – 200 de kilograme la femele, respectiv între 140 – 320 la masculi.
Procuror de la Gurahonț
Cert este că polițiștii au deschis o anchetă și un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț va instrumenta cazul. „Poliţiştii fac cercetări pentru braconaj cinegetic şi uz de armă letală fără drept. Cercetările vor continua în acest caz sub îndrumarea și coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț, procuror care încă nu a fost numit”, a declarat pentru Jurnal arădean/Aradon, inspector principal Lorena Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.
Localnicii nu cred că au urși!
Incidentul a avut loc într-o pădure din zona comunei Gurahonţ, o zonă montană din nord-estul judeţului, la circa 110 kilometri de municipiul Arad. Autorităţile spun că nu au informaţii ca urşii să se apropie de gospodării, iar incindentul a avut loc în inima pădurii, departe de comună.
Foarte ciudat în toată povestea este că localnicii nu cred că au urși în zona lor, nu au auzit niciodată să fie urși pe dealurile din împrejurimi și niciodată nu au văzut nicio urmă de urs.
Urșii își măresc arealul
Totuși, reprezentanții Direcției Silvice Arad admit că în ultima perioadă a fost semnalată în mai multe zone, în premieră, prezența mai multor urși. „În mod pasager, în zona județului Arad urșii s-au semnalat doar în zona Ocolului Silvic Hălmagiu, până acum. Într-adevăr, de o perioadă încoace, s-a constat prezența ursului și în zone care țin de Ocolul Sebiș, Ocolul Gurahonț și ocoale private de la Hălmagiu”, a declarat pentru Jurnal arădean/Aradon, Gelu Zdrenghea, purtătorul de cuvânt al Direcției Silvice Arad.
Ursul avea cip
Exemplarul de urs care a fost omorât avea montat un cip şi astfel se va putea afla provenienţa exactă a acestuia. „Cel mai probabil cip-ul ne va furniza informații privind locul în care a fost introdus cipul, cine l-a cipat și anumite clarificări în ceea ce privește prezența lui într-o zonă în care până în prezent nu a fost semnalată prezența urșilor”, a completat Zdrenghea.
În ce condiții a murit
Angajații Ocolului Silvic Gurahonț sunt cei care au sesizat organele de poliție și cele sanitar-veterinare. După ce leșul ursului a fost ridicat de la locul întâmplării nefericite, a fost transportat la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad pentru expertiză. Medicii veterinari trebuie să stabilescă în ce condiţii a murit animalul.
[related-post post_id=”1939947″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!