Proiectul „Poveștile românești ale județului Arad” are ca scop promovarea valorilor morale, prin intermediul poveștilor. Prin acest proiect se dorește revitalizarea, energizarea și punearea în valoare a clădirilor de patrimoniu din diferite sate și orașe arădene, prin educație. Totodată, proiectul va promova cultura tradițională specifică zonei, sub „umbrela” Marii Uniri de la 1918. Spectacolul va fi regizat și interpretat de actrița și povestitoarea Giorgiana Elena Popan.
Prima oprire va fi la Vladimirescu, pe 3 mai, de la ora 10, la Muzeul Etnografic „Colecția Maria Aiftincăi”. Pe 8 mai, vor avea loc două reprezentații, la Șiria. Prima, de la ora 9, va avea loc la Muzeul Memorial „Ioan Slavici și Emil Monția”, iar a doua, de la ora 11, se va desfășura la Cetatea Șiria. Tot într-o cetate va avea loc și reprezentația de pe 15 mai, de la ora 11. De data aceasta, cetatea care va găzdui spectacolul va fi Șoimoș, din Radna. În aceeași zi, de la ora 9, spectacolul va fi pus în scenă și la Muzeul Orășenesc Lipova. Pe 31 mai, „Poveștile românești ale județului” vor ajunge în Cetatea Ineului, de la ora 10, urmând ca ultima reprezentație să aibă loc pe 5 iunie, la Casa Verde din tabăra de la Căsoaia, tot de la ora 10.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean Arad, în parteneriat cu Asociația Magia Cuvântului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!