O broșă din aur în valoare de 1.500 de lei și 950 de lei. Acesta este prejudiciul cauzat de un adolescent de 18 ani unei femei din Ineu, care l-a angajat pentru a presta diverse lucrări la domiciliul acesteia.
“În ziua de 17 aprilie, lucrătorii de poliţie aparţinând Poliţiei oraşului Ineu, au fost sesizaţi de către Elena L. din Ineu, că la aceeaşi dată Vasile B. de 18 ani, din Pâncota, i-a sustras din locuinţă suma de 950 de lei şi o broşă din aur, prejudiciul total fiind de aproximativ 1.500 de lei.
În urma cercetărilor poliţiştii au stabilit că acesta a prestat diverse lucrări la domiciliul victimei şi profitând de faptul că femeia a plecat la magazin a intrat în locuinţă cu cheia lăsată la vedere, de unde a sustras bunurile respective , a declarat Ovidiu Liber din cadrul IPJ Arad. Tânărul este cercetat pentru furt calificat.
I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!