O cumpărase pentru nepoţica ei şi, din fericire, înainte de a o oferi s-a uitat la blat: plin cu pete de mucegai (foto). Pe ambalaj era trecută data fabricaţiei (10.11 2009) şi data expirării (10.11 2009), dar după felul în care arăta era greu de crezut că a fost preparată în aceeaşi zi. S-a întors imediat la raionul de unde o cumpărase pentru a o restitui şi a-şi primi banii înapoi. Vânzătoarea a refuzat categoric şi a replicat „Asta e, doamnă!”.
Reacţia lipsită de profesionalism a comerciantului a determinat-o pe clientă să facă o plângere la Protecţia Consumatorului. Comisarii s-au deplasat la faţa locului pentru a lua probe şi din alte produse expuse spre vânzare, urmând ca în urma analizelor să stabilească măsurile de rigoare.
Lorena Barbă, director coordonator adjunct al Comisariatului a precizat „Dacă ar fi respectat prevederile legale, vânzătoarea era obligată să restituie costul respectivului produs şi să treacă la verficarea celorlalte şi, dacă era cazul, să retragă din circuit toate produsele necoforme.” Lucru care în cazul de faţă nu s-a întâmplat.
M.A.
Citiți principiile noastre de moderare aici!