Basmul a fost pus în scenă acum 30 de ani de Horia Davidescu, scenografia fiind semnată de Eustaţiu Gregorian. Din distribuţie fac parte: Carmen Mărginean, Lenuţa Dorobanţu, Izabela Moş, Cristian Bordaş, Sorin Dorobanţu, Mircea Moş.
Prâslea vine la „Marionete
Trupa Marionete a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad îi aşteaptă pe micii spectatori - duminică, 26 aprilie, ora 11.00 - la „Prâslea cel voinic şi merele de aur” după Petre Ispirescu.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Conducând după ce au consumat alcool sau fără permise valabile, mai mulți arădeni au fost depistați în trafic de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Local
Un șofer băut a provocat un accident pe Bulevardul Revoluției, colț cu strada Nicolae Grigorescu.
UT Arad
ARAD. Juniorii Academiei UTA au „gustat”, din nou, din emoțiile meciurilor oficiale. A fost o nouă rundă din Cupa României, iar tinerii jucători ai „Bătrânei Doamne” a câștigat pe linie.
ARADON opinii
Iarna se pregătește să plece deși parcă nici nu a trecut pe aici. Mi-e tare dor de zăpadă, să stau la fereastră privind căderea fulgilor leneși, să mă scufund în pacea ei ca într-un covor de vată. Dar, nu-i! Și-mi vine să rup fila din calendar că și-a pierdut zăpezile de altădată.
ARADON Sport local
Ediţia 9 a Campionatului Judeţean de fotbal în sală a fost câştigată de o echipă din Liga 5.
Local
Aceștia au mai fost solicitați să intervină cu echipajele SMURD și la 82 de cazuri în care a fost nevoie de asistență medicală.
UT Arad
Mijlocașul UTA-ei este, iarăși, într-un clasament al CIES, de astă dată al mijlocașilor centrali.
Local
Acesta a fost adus din Belgia, având emis de către Judecătoria Arad, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 5 ani şi 8 luni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!