Copii, părinţi şi bunici sunt aşteptaţi duminică, 24 ianuarie, de la ora 11, la spectacolul „Prâslea cel voinic şi merele de aur”, după Petre Ispirescu, prezentat de Trupa Marionete a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad.
„Prâslea cel voinic şi merele de aur” este una dintre cele mai vechi producţii pentru copii realizate la Arad, la fel ca şi „Cenuşăreasa” sau „Hansel şi Gretel”, ambele în regia Franciscăi Simionescu. „Prâslea cel voinic şi merele de aur” a fost pus în scenă acum 30 de ani de Horia Davidescu, scenografia fiind semnată de Eustaţiu Gregorian. Personajelor le vor da acum viaţă actorii Carmen Mărginean, Adina Doba, Lenuţa Dorobanţu, Oana Iurcu, Sorin Dorobanţu, Mircea Moş şi Cristian Bordaş.
Ei vă vor spune că un împărat avea în grădină un măr ce facea mere de aur, dar pe care nu reuşise să le guste niciodată pentru că, în fiecare an, acestea erau furate. Numeroşi viteji, inclusiv cei mai mari doi fii ai împăratului, încercaseră să prindă hoţul, dar zadarnic. Însă, într-o zi, Prâslea, mezinul familiei, a decis să încerce şi el. A fost primul care a izbutit să rănească zmeul hoţ cu o săgeată şi să-i ducă tatalui său câteva mere. Apoi a pornit pe urmele dârei de sânge…
Dar întreaga poveste o veţi afla dacă veţi veni, duminică, în sala Marionete (din strada Episcopiei, nr. 15).
Citiți principiile noastre de moderare aici!