17 decembrie este data până la care beneficiarii de ajutoare alimentare de la UE sunt rugaţi să îşi ridice produsele. Din totalul de 11.474 de beneficiari, doar circa 7.600 s-au prezentat pentru a intra în posesia alimentelor. Erika Stark, directorul Direcţiei de Dezvoltare şi Aistenţă Comunitară din subordinea Primăriei, a subliniat ieri că, începând din 1 ianuarie, se va solicita de la toate instituţiile implicate o actualizare a listelor cu beneficiari.
De atunci, vor putea primi ajutoare şi persoanele care au intrat în şomaj sau sunt în alte situaţii speciale prevăzute de lege. Ajutoarele din comunitatea europeană se acordă pentru şomeri, persoane cu handicap accentuat şi grav, pensionari cu o pensie sub 400 lei, persoanele beneficiare de ajutor social. Centrele de distribuire a acestor alimente (Centrele de zi pentru vârstnici de pe raza municipiului Arad şi Cantina Municipală) funcţionează zilnic, de luni până vineri, între orele 09 – 17, iar beneficiarii se pot adresa centrelor din cartierele în care locuiesc.
Sute de tone de produse
– 111 tone făină albă:
– 50,044 tone făină de mălai
– 32,333 tone paste făinoase
– 11,474 tone biscuiţi
– 11,474 tone zahăr
JA – S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!