Actul normativ clarifică statutul prefectului şi subprefectului ca fiind funcţii de demnitate publică. Această modificare a fost necesară, a anunţat ministrul Administraţiei, pentru a corela reglementările cu rolul constituţional al prefectului de reprezentant al Guvernului pe plan local. Necesitatea de clarificare a statutului prefectului şi subprefectului a fost stabilită prin Programul de Guvernare, dar şi Comisia Europeană a cerut României să delimiteze linia dintre rolul politic şi de specialitate ale acestor două funcţii, a atras atenţia ministrul de resort.
„Prefecţii şi subprefecţii sunt numiţi de forţele politice aflate la Guvernare. În aceste condiţii doar ne prefacem că aceştia sunt funcţionari publici fără apartenenţă politică”, a spus ministrul Cseke Attila.
O nouă funcție
Tot prin noua ordonanță a fost înființată și o nouă funcție, pentru clarificarea delimitării între nivelul politic şi cel administrativ al instituţiei prefectului. Așadar, fiecare prefectură va avea un secretar general al instituţiei prefectului, funcţie publică din categoria înalţilor funcţionari publici, cu rolul de a asigura stabilitatea la nivel instituţional.
„Înfiinţarea acestei funcţii reprezintă o garanţie suplimentară privind îndeplinirea imparţială a atribuţiilor prefectului, inclusiv în contextul în care acesta este demnitar. Înaltul funcţionar public sprijină activitatea prefectului în exercitarea controlului de legalitate şi coordonează structura de specialitate prin care se realizează aceste atribuţii. Mai mult, spre deosebire de prefecţi şi subprefecţi, pentru secretarii generali ai instituţiei prefectului sunt introduse condiţii exprese de studii”, se arată în comunicatul autorităților.
Funcționari publici, încă 30 de zile
Prefecţii şi subprefecţii îşi vor păstra calitatea de înalt funcţionar public pentru o perioadă de cel mult 30 zile de la intrarea în vigoare a acestei ordonanţe, urmând ca, după această perioadă, statutul lor să se conformeze noilor reglementări.
Până acum prefectul trebuia să provină din rândul înalților funcționari publici, dar pentru că cei mai mulți dintre „agreații” pentru această poziție nu aveau aveau această calitate se făceau detașări de pe funcții din adminsitrația publică. Reamintim că în iulie 2017, Florentina Horgea a fost numită prefect având sprijinul PSD, în locul lui Cosmin Pribac – care a reușit să rămână pe funcție din 2012 până în 2017. În 2019, după moțiunea de cenzură prin care PSD a pierdut guvernarea, Horgea și-a dat demisia iar în decembrie 2019, PNL l-a susținut pe poziția de prefect pe Gheorghe Stoian – cel care până atunci era administrator public al județului. Așadar, chiar dacă nu au fost public susținuți de vreun partid, prefecții s-au schimbat după cum s-au schimbat și Guvernele.
Trimite articolul
XSi uite asa dintr-un foc se vor pune oameni potriviti(politic) la locul potrivit(caldut)
Hai sa-i punem pe viata si stim de-o treaba
Mai bine îi declarați ,,gunoaie,, publice.
mai puteti ma, mai puteti? De rusine ati auzit??? Se moare cu zile in spitale, voi va decorati ca in tarile bananiere… de fapt, asa si suntem…