Dubla evidență a Palatului Administrativ a fost motivul pentru care Instituția Prefectului, prin prefectul Florentina Horgea, a decis să se adreseze instanței cu scopul de a elucida, și în acte, care este administratorul Palatului. Actualmente, Palatul Administrativ figurează atât în administrarea Prefecturii, cât și a Primăriei. În contextul în care Primăria, prin primarul Gheorghe Falcă și viceprimarii Levente Bognar și Călin Bibarț, a susținut că Prefectura ar avea intenția să preia clădirea, prin acțiunea deschisă la Judecătoria Arad, prefectul a susținut marți o conferință de presă.
„Aș vrea să clarific că această acțiune nu a fost introdusă ca să ne atribuim un bun care nu este al nostru, sau pentru a lua un bun care este al tuturor, al arădenilor. Ci pentru a se clarifica o situație juridică existentă de foarte mulți ani. Cel puțin de 8 ani ne chinuim pe cale administrativă să o reglementăm. Întrucât stabilirea apartenenței imobilului nu a putut fi clarificată pe cale administrativă, în pofida demersurilor efectuate în acest sens de Instituția Prefectului – Județul Arad și de Primăria Arad, singura modalitate prin care se poate reglementa situația juridică a imobilului este pe calea unei acțiuni în justiție, ținând seama de faptul că, la ora actuală, există două hotărâri de guvern care statuează cu privire la dreptul de proprietate asupra acestei clădiri”, susține prefectul Horgea.
Ședință comună, în aprilie
Aceasta a mai subliniat și că „Primăria Arad a fost înștiințată, încă din 2015, cu privire la necesitatea întreprinderii demersurilor legale care se impun pentru reglementarea situației juridice a imobilului” sau că în „luna aprilie 2018 a avut loc o ședință de lucru între conducerea Instituției Prefectului și reprezentanții Primăriei Arad, dl. Bognar Levente – viceprimar, respectiv doamna Lilioara Stepănescu – secretarul municipiului Arad, în care s-a stabilit, de comun acord, că pentru a se rezolva situația este nevoie de o acțiune în instanță. Ca atare, este surprinzătoare reacția conducerii Primăriei, care se arată în necunoștință de cauză, dar care știa, cunoștea această stare de lucruri încă din anul 2010”.
Intenția Prefecturii
În final, reprezentanții juridici alături de prefect au ținut să puncteze că: „Intenția Instituției Prefectului este exclusiv aceea de a se clarifica situația dublei evidențe a acestui imobil, instituția aflându-se în imposibilitatea de a accesa fonduri europene pentru investiții de anvergură, cum ar fi reabilitarea termică a clădirii, înlocuirea acoperișului etc.”.
CITEȘTE ȘI:
Citiți principiile noastre de moderare aici!