Moneda naţională pare să câştige tot ma mult din încrederea arădenilor, în timp ce creşterile din ultimele luni ale monedelor europene au dus la scăderea avântului luat de creditări. Practic, în luna februarie a acestui an arădenii au preferat să se împrumute în moneda naţională, în timp ce creditele în valută au întregistrat scăderi.
Preferă leul
Dacă după prima lună a acestui an creditele în lei ale arădenilor aveau o valoare de 1081,83 milioane lei, la finele lunii februarie aceleaşi credite au ajuns la 1085,25 milioane. Deşi aprecierea nu este una foarte mare, aceasta poate fi considerată un semn al încrederii pe care o au arădenii, fie ei persoane fizice sau firme, în economie şi în leu.
În ceea ce priveşte creditele în valută, acestea au scăzut, dar se menţin per total în faţa celor în lei. La final de ianuarie 2011, arădenii aveau de rambursat 1.815,9 milioane lei – credite în valută, în timp ce în luna februarie suma totală a creditelor a fost de 1.786,1 milioane.
Greu cu plata
Când vine vorba de plată, se pare că arădenii scot la fel de greu banii din buzunar, fie că vorbim de lei, fie că facem referire la euro. Restanţele la creditele în valută au crescut în luna februarie la 178,9 milioane lei, deşi, după cum menţionam anterior, creditele au scăzut. Şi la leu restanţele sunt mai mari. De la 149,8 milioane restante în ianuarie, Banca Naţională a României a raportat pentru luna februarie restanţe de 152,2 milioane.
Economii
1.561,3 milioane lei au adunat arădenii în depozite şi operaţiuni repo în moneda naţională
1.027,3 milioane lei sunt economiile arădenilor în valută
97,7 milioane lei au depozitat în lei şi valută arădenii ce nu sunt rezidenţi
JA-A.P.
Leul, in scadere cu cinci bani fata de euro
Citiți principiile noastre de moderare aici!