ARAD. Avem speranţe mari de la Bucureşti. Ministerul Dezvoltării Regionale ar putea finanţa judeţul nostru cu câteva zeci de milioane de lei pentru modernizarea drumurilor judeţene, dar şi a şoselelor interioare din oraşele şi comunele arădene. Faza de acceptare a proiectelor a fost trecută cu brio la comisia tehnică a ministerului, iar acum se aşteaptă doar un ordin de ministru care să parafeze alocarea fondurilor necesare pentru modernizările mult aşteptate.
În tot acest timp, Consiliul Judeţean Arad (CJA) se pregăteşte să aloce cofinanţarea aferentă modernizării drumului Arad-Felnac, respectiv 2,80 la sută din valoarea totală a investiţiei. Dacă vorbim în bani, procentul acesta se traduce în 766.924 de lei, valoarea totală a modernizării fiind de 27.302.470 de lei. Pentru a aproba această cofinanţare, cei de la CJA au întocmit un proiect de hotărâre care va fi supus votului consilierilor judeţeni ce se vor întruni la următoarea şedinţă.
Drum cu peripeţii
Drumul Arad-Felnac a fost inclus în Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii demarat în urmă cu trei ani de zile. Programul a fost, însă, suspendat, dar şoseaua a rămas în administrarea Ministerului Dezvoltării. A fost nevoie de mai mult de doi ani pentru ca drumul să revină în administraţia judeţului Arad. Imediat după ce au primit şoseaua în administrare, CJA a reactualizat studiul de fezabilitate pentru modernizare necesară, iar acum drumul Arad-Felnac stă în antecamera ministerului unde aşteaptă finanţare. Dacă toate lucrurile decurg bine, şoseaua lungă de 17 kilometri ar putea fi finalizată până în 2015.
Citiți principiile noastre de moderare aici!