Trei drumuri din judeţul Arad sunt luate „în vizor” de Consiliul Judeţean Arad. Autorităţile şi-au propus să demareze modernizarea lor, iar în şedinţa ordinară a CJA, care va avea loc în data de 30 aprilie, vor fi aprobaţi indicatorii tehnico-economici pentru investiţii. Primul drum de pe lista celor trei este cel dintre Seleuş şi Şicula. Modernizarea şoselei, care are o lungime de 6,3 kilometri, este evaluată la 14,7 milioane de lei. Teoretic, drumul ar trebui să fie gata în 20 de luni de la semnarea contractului de proiectare. Următorul pe lista modernizărilor este drumul judeţean dintre Cermei şi limita cu judeţul Bihor. Lungimea acestuia este de 16 kilometri şi, potrivit indicatorilor, modernizarea lui va costa aproximativ 41,4 milioane de lei. În ceea ce priveşte termenul de finalizare al acestui proiect, acesta este de doi ani de la momentul semnării contractului pentru proiectare. Mai departe, ultimul pe această listă a modernizărilor este drumul care leagă localităţile Cermei şi Beliu, lung de zece kilometri. Potrivit documentelor întocmite până acum, valoarea lucrărilor ce urmează să fie realizate aici este de 28,2 milioane de lei. Şi în acest caz, termenul de finalizare este de doi ani de zile. „Vom încerca să accesăm fonduri europene pentru aceste tronsoane de drum, dacă vom avea deschideri de noi linii de finanţare pe ADR Vest”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Trimite articolul
XIar PROMISIUNI desarte ? Hai mai lasa-ne ca numai povesti ne vinzi de cind ai aparut si nu te mai crede nimeni !
Si astea vor fi ca ARAD – SIRIA !
Astia sint politicienii din ROMANIA ! Promit tot felul de lucruri, imbracindu-le frumos in niste cuvinte (TROMBOANE) si asteapta sa-i votezi. Cit despre realizari = 0 !