Conform celor declarate de către organizatori
(Dorin Filip-candidat la funcţia de
preşedinte, Mihai Burcău, Iosif Creţiu,
Teodor Ţica, Sandu Neagoe şi Ancuţa
Camelia), sunt invitaţi toţi membrii
PRM, dar dreptul la vot pentru fiecare
organizaţie va fi conform normei de unu la zece.
Cei prezenţi la conferinţa de presă de
ieri au ţinut să precizeze că doresc o
transparenţă totală, pentru ca
reconstrucţia PRM Arad să se
facă pe o bază solidă, prin vot
democratic. Prim-vicepreşedintele
organizaţiei municipale, Sandu Neagoe, a
anunţat că şi organizaţia
municipală va fi practic reconstituită
şi că nu se mai poate vorbi despre
„aripi” în PRM Arad.
Toţi vechii membri PRM, care, din diverse
motive, au fost marginalizaţi, vor fi
reactivaţi. La Conferinţa
Judeţeană, condusă de Gheorghe
Funar, este invitat inclusiv Valentin Paul
Neamţ, care este, încă,
preşedinte interimar şi va putea candida.
S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!