Răzvan Farcașiu este unul dintre cei cinci tineri din județul Arad care a fost admis, în 2107, la Institutul Național al Magistraturii (INM). La fel ca și Sanda Ileana Pelea – despre care am scris în ediția de vineri, 5 ianuarie -, Răzvan a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai, promoția 2017. În urma concursului de admitere la INM, el a fost declarat admis cu media 7,78. „În urma concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii din 2017, am fost declarat admis cu media 7,78. Desfăşurat pe o perioadă de aproximativ trei luni, acest concurs a fost unul de o complexitate aparte. Aceasta deoarece, pe lângă nivelul de cunoştinţe juridice, ne-au fost evaluate capacităţile de raţionare, aptitudinile necesare profesiei de magistrat şi aspecte legate de etica şi deontologia profesiei”, ne-a explicat Răzvan.
„Profesia de judecător mi se potrivește cel mai bine”
Răzvan – în vârstă de 23 de ani – a decis să dea la INM la finalul anului doi de facultate, iar resortul acestei decizii îl reprezintă – spune el – „unul dintre principiile după care mă ghidez mereu în viaţă şi anume că fiecare persoană ar trebui să studieze şi să profeseze în domenii care îi fac plăcere şi i se potrivesc. Astfel, exercitarea profesiei cu pasiune şi devotament nu se traduce numai într-un sentiment de împlinire profesională, ci şi într-o asumare plenară a responsabilităţii. În urma unui proces introspectiv, am simţit că profesia de judecător mi se potriveşte cel mai bine dintre toate profesiile juridice, sub aspect temperamental. În timp, mi-am descoperit şi dezvoltat aptitudini care mă vor ajuta în activitatea specifică judecătorilor precum echilibrul, spiritul critic şi analitic sau rigoarea”.
Răzvan spune că încă din facultate a avut tendința de a soluționa spețele din perspectiva judecătorului, rol pe care și l-a asumat de o manieră naturală datorită felului lui de a fi și de a gândi. „Consider că sistemul meu de valori umane este compatibil cu valorile profesiei de magistrat. Preţuiesc adevărul şi dreptatea, ideea de independenţă şi imparţialitate, egalitatea şi toleranţa. Toate aceste aspecte trebuie să constituie, alături de altele, pilonii unui sistem judiciar eficient şi care să inspire încredere justiţiabililor şi cetăţenilor în general”, a punctat viitorul magistrat.
Părinții și profesorii
Toate acestea însă – înscrierea la Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai, absolvirea ei și admiterea la INM – nu ar fi fost posibile, spune Răzvan, fără părinții săi și fără profesorii Colegiului Național „Elena Ghiba Birta” Arad, „care mi-au îndrumat paşii spre învăţământul universitar clujean, unde am avut parte de o pregătire temeinică din punct de vedere profesional, dar şi uman. Aşadar, această reuşită se datorează contribuţiei pe care au avut-o la dezvoltarea mea părinţii şi profesorii din parcursul meu educaţional în general, dar mai ales cel universitar”.
Familie, prieteni, cărți și… tenis
Timpul liber Răzvan îl petrece alături de familie și prieteni, iar principalul lui hobby este lectura. „Îmi plac cărţile care mă fac să îmi pun întrebări despre propria persoană, despre viaţă şi destin şi care îmi oferă o viziune aparte asupra lumii. Fără a reprezenta o listă exhaustivă, astfel de scrieri care mi-au îmbogăţit experienţa de cititor sunt : <<…Să ucizi o pasăre cântătoare>> de Harper Lee, <<Un veac de singurătate>> de Gabriel García Márquez, <<La răsărit de Eden>> de John Steinbeck şi <<Contraviaţa>> de Philip Roth”, ne-a destăinuit Răzvan.
De asemenea, în timpul liber el mai vizionează filme şi competiţii de tenis. „În circuitul masculin îi urmăresc frecvent pe Andy Murray şi Stan Wawrinka, iar în circuitul feminin îmi plac Simona Halep, Agnieszka Radwańska şi Petra Kvitova”, ne-a spus Răzvan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!