Vor să vadă cât sunt de pregătiţi pentru inundaţii. ISU Arad, împreună cu echipaje de intervenţie din Austria, Germania, Cehia şi Bulgaria, vor participa la un exerciţiu desfăşurat pe raza judeţului nostru în cadrul căruia se va urmări „pregătirea personalului de conducere a modulelor de protecţie civilă, a echipelor de suport şi asistenţă tehnică în vederea îmbunătăţirii coordonării şi interoperabilităţii acestora pentru acordarea sprijinului țărilor care solicită asistenţă internaţională în caz de inundaţii”.
Exerciţiul va avea loc pe raza judeţului Arad în perioada 21-25 octombrie, 50 de autospeciale ale ISU Arad şi ale echipajelor internaţionale fiind angrenate în exerciţiu. „În perioada 21-25 octombrie în judeţul Arad va avea loc exerciţiu internaţional cu forțe și mijloace în teren pentru module de protecţie civilă destinate procesului de pentru gestionare a inundaţiilor – ROMODEX 2015. Acțiunea, desfășurată în baza aprobării Comisiei Europene a proiectului <<Exerciţii pentru module de protecţie civilă, echipe de suport şi asistenţă tehnică şi echipe de protecţie civilă a Uniunii Europene LOT 2 module destinate intervenţiei la inundaţii>> este organizată de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în parteneriat cu Fundaţia Centrul Naţional APELL pentru Managementul Dezastrelor, Directoratul General pentru Siguranţa la Incendii şi Protecţie Civilă Bulgaria şi Serviciul de Salvare din Estonia”, au precizat reprezentanţii ISU Arad.
Echipele de intervenţie internaţionale care vor susține activitățile din teren provin din Austria, Germania, Cehia şi Bulgaria și dețin capabilităţi operaţionale, module de salvare cu bărci şi module cu capacitate mare de pompare. Totodată, echipa de protecţie civilă a Uniunii Europene (EUCPT) va avea în componență experţi aparținând statelor membre, cu rol de facilitare a procesului de acordare a asistenţei internaţionale, de evaluare a situaţiei şi de sprijin pentru autorităţilele naţionale în gestionarea situaţiei de urgenţă.
Conducerea şi coordonarea exerciţiului va fi asigurată de o echipă internaţională formată din experţi în coordonarea asistenţei în caz de dezastre din Marea Britanie, Suedia, Finlanda, Austria, Grecia, Cehia, Bulgaria, Ungaria, Estonia. La eveniment vor participa şi observatori din mai multe state UE care vor lua parte la procesul de evaluare a operaţiunilor de intervenţie, de planificare şi suport.
Pregătiţi pentru inundaţii
Pregătiţi pentru inundaţii
ISU Arad pregăteşte un exerciţiu de amploare împreună cu echipe de intervenţie din Austria, Germania, Cehia şi Bulgaria.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat în urma controalelor efectuate în zona de competență patru cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul Schengen.
1
România
InfoCons, alături de partenerul său Declaratie-Nutritionala.ro, a realizat un studiu detaliat asupra ciorbei de perișoare comercializate în restaurante, având în vedere ingredientele și valorile nutriționale.
ARADON Sport local
Dan Moraru le-a dat 30 de minute în teren jucătoarelor venite de pe bancă.
România
Un cutremur cu magnitudinea 3,7 grade s-a produs sâmbătă după-amiaza, la ora locală 16:36, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Local
Nudurile virtuale au fost distribuite băieților din liceu prin intermediul Instagram și Whatsapp. Conducerea școlii a deschis o anchetă și a anunțat Biroul Siguranță Școlară din cadrul IPJ Arad.
14
Evenimente
Un eveniment organizat de Complexul Muzeal Arad, în parteneriat cu ISF şi ASF, îşi propune să educe financiar noile generaţii.
Local
Investiția s-a făcut din fonduri europene, în cadrul proiectului „Îmbunătățirea managementului calitativ al râurilor transfrontaliere: Criș (Körös), Mureș (Maros) și Tisa (Tisza)”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!