ARAD. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) preia cererile pentru ajutorul de stat privind motorina utilizată în agricultură până la sfârşitul acestei luni. Este vorba despre cererile aferente trimestrului III din acest an.
Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură. Valoarea accizei decontate este, pentru anul 2012, de 1,2686 lei / litru de motorină.
„Beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanţare depun cererile trimestriale de solicitare a ajutorului de stat însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate în trimestrul respectiv, precum şi de documentele prevăzute de Ordinul MADR nr. 126/2010, cu modificările şi completările ulterioare”, punctează Gheorghe Alda, director APIA Arad.
Cantităţile de motorină ce beneficiează de ajutor de stat acordat sub formă de rambursare se stabilesc prin ordin al ministrului cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, cu încadrare în prevederile bugetare aprobate.
Amenzi şi sancţiuni
„Beneficiarii accizei reduse pentru motorina utilizată în agricultură riscă amenzi de până la 20.000 de lei, dar şi pierderea dreptului de a încasa acest ajutor de stat pentru o perioadă de trei ani, dacă în urma controalelor se dovedeşte că au beneficiat de un ajutor necuvenit. Pe de altă parte, vânzarea motorinei pentru care s-a acordat ajutor de stat sau utilizarea acesteia în alte scopuri decât cele prevăzute de lege constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 20.000 lei”, mai spune Alda.
Citiți principiile noastre de moderare aici!