“Astfel, prelungirea termenului de depunere a cererilor de sprijin asigură condițiile necesare pentru accesarea submăsurii 8.1 pentru care există un interes real, accesarea fondurilor FEADR aferente având impact pozitiv pentru atingerea obiectivelor PNDR 2014-2020. Reamintim totodată că alocarea financiară pentru sesiunea 4/2019 este de 15.000.000 euro”, se arată într-un comunicat al APIA. Tot aici se mai precizează faptul că pentru informații detaliate privind condițiile de depunere și selectare a cererilor de sprijin, a fost publicat pe site-ul APIA – ww.apia.org.ro, Ghidului solicitantului pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafețe împădurite”, aferentă Măsurii 8 „Investitii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătățirea viabilității pădurilor”, Submăsura 8.1 „împăduriri şi crearea de suprafețe împădurite”, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 – sesiunea 4/2019, la link-ul: http://www.apia.org.ro/files/pages_files/Ghidul_solicitantului_Masura_8_Sesiunea_4__forma_finala_clean.pd.
Prelungire pe proiectele de împădurire
Prelungire pe proiectele de împădurire
APIA anunţă că a fost prelungită cea de a patra sesiune de depunere a cererilor de sprijin pentru schema „Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite”. Potrivit noului program, cererile vor putea fi depuse până în data de 31 martie 2020, la ora 16:00.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
ARADON Sport local
Victoria arădeană a trimis campioana pe locul 5 la finalul sezonului regulat.
Mapamond
Starea de sănătate a Papei Francisc, în vârstă de 88 de ani, rămâne „critică și prognosticul este în prezent rezervat”, a anunțat sâmbătă seara Vaticanul, referindu-se la o criză astmatică respiratorie, relatează AFP.
ARADON Sport local
Arădencele au legat două victorii în derby-uri și așteaptă Final 4-ul Cupei României, de acasă.
UT Arad
„Te-am susținut, m-am certat cu toată lumea pe aici pentru tine, vreau o reacție din partea ta”.
1
Mapamond
Hamas a eliberat șase ostatici israelieni sâmbătă în Gaza, în al șaptelea schimb contra eliberării de deținuți palestinieni din cadrul armistițiului intrat în vigoare pe teritoriul palestinian pe 15 ianuarie, după 15 luni de război distructiv, relatează AFP.
Local
Familia îndoliată a anunțat programul serilor de priveghi și rugăciune pentru dr. Gheorghe Domșa.
Mapamond
NATO intenţionează să construiască un sistem de conducte din Germania până în Polonia şi Republica Cehă pentru a asigura o aprovizionare rapidă cu combustibil pentru avioanele de luptă în cazul unui război cu Rusia, informează săptămânalul german Der Spiegel, preluat de Reuters.
România
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) informează, sâmbătă, că a strâns peste 200.000 de semnături pentru Călin Georgescu, numărul prevăzut de lege pentru depunerea candidaturii acestuia la alegerile prezidenţiale fiind atins la acţiunea desfăşurată începând de la ora 11:00 în Piaţa Constituţiei.
3
Citiți principiile noastre de moderare aici!