La concurs au participat primii cinci elevi clasaţi la fiecare din clasele V-XII la etapa judeţeană a olimpiadei de matematica, din județele Arad, Caraș – Severin, Hunedoara și Timiș. Și de această dată, elevii noștri ne-au reprezentat cu mândrie, Aradul clasându-se pe podium de opt ori. În ceea ce privește gimnaziul trebuie menționat că, la clasa a V-a, locul III i-a revenit Patriciei Krisztof (Șc. Gen. Nr. 5), la clasa a VI -a au fost premiați cu locul II – Alexandra Tudorescu (Colegiul Național ”Moise Nicoară”) și locul III – Alexandru Botorog (Colegiul Național ”Moise Nicoară”) iar în clasa a VIII – a a urcat pe podium Richard Santa (Școala Gimnazială ”Aurel Vlaicu”), care a obținut locul II. Județul Arad a primit, de asemenea, și 18 mențiuni.
Nici la clasele de liceu situația nu se prezintă rău deloc. La clasa a IX -a, locul II i-a revenit lui Șerban Buzgău (Colegiul Național ”Moise Nicoară”), și locul III Orianei Arsenov (Colegiul Național ”Moise Nicoară”). Pentru clasa a XI – a locul II l-a obținut Cătălin Cioba (Col. Naț. ”Elena Ghiba Birta”) iar la clasa a XII – a Adrian Iurca (Col. Naț. ”Elena Ghiba Birta”) a primit locul III. Liceenii arădeni au primit și opt mențiuni.
Concursul interjudețean de matematică ”Traian Lalescu” s-a desfăşurat sub patronajul Facultăţii de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, în organizarea Inspectoratului Şcolar al Judeţului Arad. ”Ne bucurăm că Aradul a găzduit ediția din acest an a concursului ”Traian Lalescu” și că au existat atât de mulți elevi interesați. Cu această ocazie vreau să le spun tuturor că, indiferent de rezultat, important este că au participat” – a declarat prof. Viorel Tudoran, inspector de specialitate la I.Ş.J.
Profesorii maghiari se specializeaza la Arad
Citiți principiile noastre de moderare aici!