ARAD. La Hotel Continental Arad, a avut loc, recent, o premieră absolută: prima ediţie a Colocviul Internaţional „Educaţia transdisciplinară în învăţământul preuniversitar”. Acest eveniment inedit pentru învăţământul preuniversitar românesc a fost organizat de Casa Corpului Didactic „Alexandru Gavra” Arad, Colegiul Naţional „Moise Nicoară” Arad şi Asociaţia „Părinţi şi Profesori pentru o Şcoală Deschisă” Arad, alături de partenerii lor: Centrul Internaţional de Cercetări şi Studii Transdisciplinare de la Paris, Institutul de Studii Transdisciplinare în Ştiinţă, Spiritualitate şi Societate, Bucureşti, Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, Moodle România şi Fundaţia „Study International”.
Colocviul organizat la Arad a constituit un pionierat în domeniul implementării educaţiei transdisciplinare în învăţământul românesc preuniversitar, fiind primul colocviu cu această tematică organizat in România şi care s-a bucurat de participarea de excepţie a academicianului Basarab Nicolescu, președintele Centrului Internaţional de Cercetări şi Studii Transdisciplinare din Paris (C.I.R.E.T.), cel care a fundamentat teoretic și a consacrat conceptul de transdisciplinaritate, în plan internațional. De asemenea, colocviul a oferit cadrul adecvat, în care întâlnirea dintre teoreticienii şi practicienii transdisciplinarităţii să faciliteze aplicarea ei în educaţie, urmărind promovarea educației transdisciplinare, în accepțiunea dată acestui termen de către academicianul Basarab Nicolescu.
Colocviul s-a bucurat de participarea a peste 200 de profesori din mediul preuniversitar şi universitar, interesaţi de acest subiect, o parte dintre ei susţinând şi comunicări pe secţiuni. Comunicările în plen au fost susţinute de academician Basarab Nicolescu – „Metodologia transdisciplinarităţii şi aplicarea ei în educaţie”, de prof. univ. Florentina Sâmihăian, expert în curriculum, de la Universitatea Bucureşti – „Proiectarea unui curriculum transdisciplinar-reflecţii preliminare” şi de prof. Mirela Mureşan de la Colegiul Naţional „Moise Nicoară”, sufletul şi coordonatorul acestui eveniment de excepţie, care a prezentat lucrarea „Educaţia transdisciplinară în învăţământul preuniversitar românesc – între necesitate, înţelegere, aplicare şi…realitate”. Colocviul s-a bucurat şi de participarea unor importanţi reprezentanţi ai MECTS, ai administraţiei locale, ai IŞJ Arad, ai celor două universităţi arădene, precum şi ai unor partide politice.
Pe parcursul întregii zile, s-a creat o emulaţie deosebită, astfel că, la sfârşitul unei zile pline de confirmări didactice, într-un spirit general de bucurie autentică şi de energie creatoare, s-a trecut la realizarea unui prim pas în implementarea transdisciplinarităţii autentice în şcoala românească, prin constituirea unui grup de lucru, la nivel naţional, care să vină cu soluţii concrete şi proiecte consistente şi eficiente de implementare corectă a educaţiei transdisciplinare în învăţământul românesc şi să ofere consultanţă într-o viitoare construcţie curriculară. Mai exact, s-a conceput şi elaborat o declaraţie comună a participanţilor la acest colocviu, care urmează să fie făcută publică şi de asemenea să fie comunicată Ministerului Educaţiei şi tuturor acelora care au putere de decizie în ceea ce priveşte o reformă cu adevărat necesară în învăţământul actual, cea transdisciplinară.
Pe secţiuni
Lucrările pe secţiuni au abordat problematici de interes precum: educaţia transdisciplinară- o educaţie integrală a omului; mondializare și educație transdiciplinară; limite şi perspective: disciplinaritate, pluridisciplinaritate, interdisciplinaritate, transdisciplinaritate; ternarul cunoştinţe-competenţe-valori şi „priorităţile” educaţionale, oferind exemple de bună practică în domeniu.
„S-a realizat un prim pas în implementarea transdisciplinarităţii autentice în şcoala românească” (Camelia Circa-Chirilă)
JA-C.C.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!