Ideea acestei parade, care va avea loc în premieră națională la Arad, a pornit de la evenimentul deja cunoscut „Skirt Bike” (parada fetelor pe bicicletă). De această dată, Aradul va găzdui parada motociclistelor, sub sloganul „Flori, fete și motociclete”. Locul de întâlnire a pasionatelor de motoare este în fața Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, sâmbăta viitoare, 23 iunie, de la ora 13:00. Un eveniment similar a avut loc la București, anul acesta, în aprilie, însă acolo fetele nu și-au împodobit motocicletele cu flori și astfel orașul nostru este primul din țară prin realizarea acestei parade cu… flori, fete şi motociclete.
Motociclistele sunt încurajate să vină în număr cât mai mare, să își împodobească motocicletele cu cât mai multe flori, să poarte echipamentul adecvat pe sub fustițe, tocmai pentru a trage un semnal de alarmă celorlalți participanți la trafic și de a-i conștientiza pe șoferi de prezența motocicliștilor pe drumurile din țară.
Conștientizarea mersului preventiv
„Invităm toate fetele pasionate de moto, dar și pe prietenii și susținătorii acestora, la o paradă, ce se anunță frumoasă, a motociclistelor. Plecarea fetelor pe motoare se face la ora 14:00. Fetele vor fi însoțite de doi bikeri care vor deschide coloana. După terminarea paradei, îi invităm pe toți participanții la o «poveste» pe plaja Ghioroc. Fetelor, vă așteptăm în număr cât mai mare! Vrem ca participanții la trafic să conștientizeze prezența noastră. Dorim să promovăm mersul preventiv, așa că sub fustițe luați echipamentul. Nu uitați sa vă «înflorați» motocicletele. Vă așteptăm cu drag!”, au declarat organizatorii evenimentului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!