Sala de conferinţe din Campusul Universitar „Vasile Goldiş” a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, a găzduit la sfârşitul săptămânii trecute, în premiră naţională, susţinerea lucrăriilor de fianalizare a programului postdoctoral a primei serii de absolvenţi din prima Şcoală Postdoctorală de Biodiversitate Zootehnică şi Biotehnologii Alimentare pe baza Ecoeconomiei şi Bioeconomiei necesare Ecosanogenezei, din filiala Arad. Este primul proiect de acest tip din România, finanţat din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – POSDRU, ID 63258.
La evenimentul de înaltă ţinută ştiinţifică profesională şi academică au participat, managerul de proiect prof. univ. dr. Alexandru T. Bogdan, membru corespondent al Academiei Române, Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” şi al altor universităţi din ţară, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, cercetătorii postdoctorali admişi în seria a II şi a III-a, studenţi, masteranzi şi doctoranzi ai UVVG.
Managerul de proiect, prof. univ. dr. Alexandru T. Bogdan, ne-a declarat: „Prima serie de cercetători ştiinţifici postdoctorali, a susţinut examenul de finalizare prin care, în conformitate cu Legea Educaţiei Naţionale, Legea nr. 1/2011, aceştia vor primi certificatele de absolvire a cercetării ştiinţifice postdoctorale avansate. Trebuie să vă mărturisesc că am avut onoarea să fiu vicepreşedinte al acestei comisii, care prin decizie autorizată, îl are ca preşedinte pe domnul rector al UVVG, prof. univ. dr. Aurel Ardelean. Comisia a avut în componenţa ei personalităţi de prestigiu ale ştiinţei româneşti, din domeniile biologiei comparate. Metodologia de întocmire a lucrările de absolvire a fost stabilită în conformitate cu legislaţia naţională şi europeană din domeniu, acestea având un înalt nivel ştiinţific, în concordanţă cu specificul Şcoli Postdoctorale de biodiversitate comparată cu impact ecoeconomic, bioeconomic, în contextul ecosanogenezei.
Academicianul Alexandru T. Bogdan a declarat: „Trebuie să mărturisesc că, în frunte cu preşedintele comisiei, în calitate de vicepreşedinte, împreună cu ceilalţi membrii, am apreciat originalitatea acestor lucrări, contribuţiile ştiinţifice valoroase, modalităţile în care au fost abordate de la cele mai moderne metode de microscopie electronică, genomică, proteomică şi biotehnologii vegetale şi animale, în condiţiile în care domeniul abordat este foarte bine reprezentat în Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, prin Institutul de Ştiinţe ale Vieţii, care reprezintă primul institut de cercetări în domeniu. Credem că, în condiţiile actuale ale unei crize economice cu implicaţii într-o posibilă criză agroalimentară globalizată, rezultatele ştiinţifice şi recomandările făcute în cadrul cercetărilor ştiinţifice postdoctorale, reprezintă cu certitudine priorităţi ştiinţifice româneşti, care vor contribui la recunoaşterea ştiinţifică internaţională a unor contribuţii de prestigiu la progresul şi dezvoltarea societăţii cunoaşterii şi nu în ultimul rând, la un progres real în acest domeniu, în economie şi în partea social civică a României. Cred cu convingere că, Filială de la UVVG, reprezintă un edificiu de bază a ceea ce Academia Română a implementat pentru viitoarele serii de postdoctoranzi prin această şcoală postdoctorală cu privire la pilonii biodiversitate, biotehnologie, ecoeconomie, bioeconomie şi de ecosanogeneză, aceasta fiind o pentagramă de principii şi obiective ale unor cercetări avansate de prestigiu. În cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” există acel climat de creativitate, de eco-inovare, de prestigiu în ceea ce reprezintă cercetarea ştiinţifică românească avansată, cu implicaţii ale aplicaţiilor biotehnologiei în dezvoltarea economico-socială. Închei cu aprecieri pozitive, fiind convins că şi în viitor, filiala care are deja tradiţie, va urma o independenţă universitară în contextul legislativ şi va avea în continuare serii succesive care vor duce prestigiul dezvoltării ştiinţifice în această binecuvântată parte a ţării noastre”.
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a subliniat: „Un eveniment ştiinţific de o înaltă ţinută academică a avut loc la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, odată cu susţinerea primelor lucrări postuniversitare, din cadrul primei şcoali postdoctorale din România care, după un an şi jumătate, a încheiat stagiul de pregătire pentru prima serie de postdoctoranzi, aceştia în urma susţinerii disertaţiilor vor primi titlul de postdoctor. A fost un eveniment deosebit, organizat împreună cu Institutul de Cercetări Naţionale din Bucureşti, a Academiei Române. Suntem onoraţi că Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” este prima Universitate din România care reuşeşte, în faţa unei comisii deosebit de exigentă, care a cuprins numeroase personalităţi, în frunte cu academicianul Bogdan T. Alexandru din partea Academiei Române, să prezinte tezele de disertaţie. Sunt primele teze postdoctorale, organizate în conformitate cu Legea nr. 1/2011 şi suntem onoraţi că Universitatea noastră susţine aceste lucrări postdoctorale. Este vorba despre o cercetare extraordinară care trebuie realizată conform reglementărilor Uniunii Europene care a şi finanţat acest proiect. Aceste şcoli postdoctorale trebuie să se evidenţieze prin aplicaţiile practice pe care le aduc în atenţia tuturor celor care studiază la această şcoală. Noi am reuşit să prezentăm un pachet valoros în domeniul bioeconomiei şi ecosanogenezei, probleme de alimentaţie cu care se confruntă la ora actuală Uniunea Europeană şi alte ţări de pe glob. Aş vrea să apreciez faptul că toate studiile postdoctoranzilor care au fost prezentate sub forma acestor teze de disertaţie vor fi publicate cu sprijinul Academiei Române şi a Uniunii Europene. Doresc succes deplin primei generaţii de postdoctori din România şi mă bucur că Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” a fost aceea care a reuşit ca în acest context să realizeze acest proiect al Uniunii Europene”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!